Echipa pregătită de Ilie Stan s-a impus cu 3-1 pe National Arena în faţa adversarei cipriote, prin golurile reuşite de Rusescu (55’ pen.) şi Nikolic (70’ şi 85’). La calificarea Stelei din grupa J, în chiar ultima etapă, a contribuit decisiv şi victoria repurtată de Schalke la Haifa, 3-0 cu Maccabi, unul dintre golurile nemţilor purtând semnătura atacantului nostru Ciprian Marica.
Pentru performanţa ei, Steaua va primi 600.000 de euro de la UEFA, sumă care poate creşte la două-trei milioane de euro din vânzarea biletelor. Deoarece nu vor fi capi de serie la tragerea la sorţi de vineri, roş-albaştrii pot întâlni în runda următoare un nume greu al fotbalului european, precum Manchester United sau Manchester City.
Cealaltă echipă românească implicată în Europa League, FC Vaslui, a fost eliminată din competiţie după ce a pierdut un meci de totul sau nimic la Zurich, 0-2.













































