Uncategorized

Sumă uriaşă câştigată de Florin Prunea, după ce a dat în judecată FRF

Președintele lui CSMS Iași, Florin Prunea a dat în judecata Federaţia Română de Fotbal, după ce a fost dat afară din funcţia de director al departamentului de relaţii internaţionale în momentul în care a fost anchetat în dosarul “mită pentru arbitri”. Conform unei decizii a Tribunalului Bucureşti, Prunea va primi despăgubiri în valoare de 1.263.740 de lei, adica aproximativ 300 de mii de euro. Contactat de Q Magazine, Florin Prunea spune că procesul cu FRF va continua.

Cei 283.000 de euro reprezintă drepturile salariale ale lui Florin Prunea din iulie 2009 și până în martie 2015. FRF este obligată.

Decizia nu este definitivă și poate fi atacată prin apel la sediul Tribunalului București. La suma care reprezintă aproximativ 283.000 de euro se mai adaugă și cheltuielile de judecată în valoare de 3.000 de lei.

Pe 9 iulie 2009, Comitetul de Urgență al FRF l-a suspendat din funcție pe Florin Prunea, care atunci era directorul de relații internaționale după ce a fost trimis în judecată de DNA Pitești într-un dosar de corupție legate de arbitraj din sezonul 2008/2009.

După ce a fost achitat de Curtea de Apel Argeș în acest dosar Prunea trebuia să revină în funcție.

“Am câştigat doar o parte a procesului. Am discutat cu avocaţii mei şi vom face apel.”, a spus, pentru Q Magazine, oficialul echipei CSMS Iași, care a mai precizat că “Acest caz nu reprezintă un precedent pentru fotbalul românesc, iar faptul că i s-a dat câştig de cauză în procesul cu FRF ţine strict de aplicarea legii.”

Povestea cazului “Mită pentru arbitri”

În iunie 2009, DNA informa că Florin Prunea, Gheorghe Constantin, Liviu Făcăleaţă, Cornel Penescu şi Cristian Libertatu au fost trimişi în judecată pentru corupţie. Potrivit DNA, Penescu fusese trimis în judecată pentru pentru dare de mită, cumpărare de influenţă şi iniţiere şi constituire de grup infracţional organizat, Făcăleaţă pentru complicitate la dare de mită, iniţiere şi constituire de grup infracţional organizat, deţinere, fără autorizaţie, de substanţe clasificate în categoria precursorilor de droguri, Libertatu pentru luare de mită şi Gheorghe Constantin pentru luare de mită şi iniţiere şi constituire de grup infracţional organizat.

Procurorii DNA i-au mai deferit justiţiei pe arbitrii Marcel Savaniu, Sorin Corpodean, Aurelian Bogaciu, precum şi pe Marcel Lică, observator federal şi fost vicepreşedinte al CCA, pentru luare de mită.

În februarie 2015, la pronunţarea sentinţelor definitivă în dosarul “Mită pentru arbitri”, Florin Prunea şi Marcel Savaniu, alţi doi componenţi ai lotului “Mită pentru arbitri”, au fost achitaţi. (S.C.)

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top