Tensiunile între fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, şi fostul purtător de cuvânt al site-ului, Daniel Domscheit-Berg, s-au amplificat, după ce acesta ar fi distrus mii de documente nepublicate, aparţinând site-ului, care par să fie pierdute definitv, relatează Der Spiegel, citat de Mediafax.

Actual

Tensiunile dintre Julian Assange şi un fost reprezentant WikiLeaks au dus la distrugerea a mii de documente

Domscheit-Berg a susţinut că a distrus peste 3.500 de documente nepublicate, obţinute de la informatori necunoscuţi. Aceste documente au fost stocate pe serverul WikiLeaks până la sfârşitul verii anului trecut, când fostul purtător de cuvânt a părăsit organizaţia, luându-le cu el la plecare. În prezent, el afirmă că acestea au fost „distruse zilele trecute, pentru ca susrsele să nu fie compromise”, adăugând că Assange nu poate garanta manipularea sigură a documentelor. Potrivit Der Spiegel, documentele din baza de date includeau numele suspecţilor de terorism care nu au voie să urce în vreun avion, aparţinând Guvernului Statelor Unite. Totodată, Assange a afirmat că baza de date conţinea şi documente cu informaţii din interior legate de 20 de organizaţii de extremă-dreaptă, o informaţie neconfirmată de Domscheit-Berg. Assange a cerut publicarea acestor informaţii încă de la începutul anului. Cu puţin timp în urmă, Domscheit-Berg a promovat platforma OpenLeaks, ca alternativă la WikiLeaks. Însă, după ce proiectul a fost prezentat celui mai important grup de hackeri din Germania, Chaos Computer Club (CCC), fostul purtător de cuvânt al grupului WikiLeaks a fost criticat dur, punându-i-se integritatea la îndoială. Ulterior, grupul a decis să-l dea afară pe Domscheit-Berg, declanşând o adevărată dezbatere în rândul hackerilor germani.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top