TEODOR PALADE: Pierdut orizont. Îl declar nul!

Sentimentul îngrozitor că lipseşte orizontul revenirii la normalitate.
Guvernanţi care se cred capabili să conducă ţara iau „măsuri".Multe şi de-a valma.Nu îşi pun problema duratei de aplicabilitate a acestora.Pentru că habar nu au care vor fi efectele reale în plan economic ori social. Şi nici nu-i interesează prea tare.Procedează aşa pentru că, în mod fatidic, prezenţa lor la guvernare este limitată în timp.
Alţii vor fi aceia care se vor confrunta cu consecinţele.Acum, cei care ne conduc aplică varianta cea mai periculoasă: „Tăiem şi apoi vom vedea!".Ei cred că doar aşa îşi pot demonstra bărbăţia politică.Dând cu barda şi autohrănindu-se cu speranţa că vor fi apreciaţi drept curajoşi şi capabili. În ultimă instanţă, confruntaţi cu problemele economico-sociale extrem de complicate, în mare parte generate de propria incompeten?ă, politicienii de la putere speră doar să rămână pe funcţii şi după ce va trece perioada grea.
Ca să-şi asume politic „rezolvarea" şi, din punct de vedere  personal, să-şi sporească propria bunăstare. Orice criză, ca oricare fenomen pământean, are un început şi un sfârşit.Specialiştii noştri nu au „ghicit" începutul, şi se pare că nu au idee nici despre durata crizei.De aceea măsurile sunt luate, ori par a fi luate, pentru totdeauna.De aici vine spaima fiecărui român.Nu pentru că el, ca cetăţean responsabil, ar trebui să participe o oarecare perioadă de timp la un anumit efort, inclusiv financiar.
Ci pentru că simte, ştie, e sigur că ceea ce i se ia sau dă el acum nu i se va mai înapoia niciodată. Şi că nici nu va afla vreodată ce s-a făcut cu banii săi, unde au ajuns ei.Mai mult, e convins că ceea ce i se întâmplă este, de fapx, un furt organizat, nu un act destinat refacerii ţării, revenirii la normalitate.Cetăţeanul român ştie, dintr-o amară experienţă, că orice măsură destinată oprimării sale este luată imediat şi durează pentru totdeauna şi că fiecare iniţiativă care îl avantajează este pusă cu întârziere maximă în practică şi ţine foarte puţin.De ce?Fiindcă fiecare guvern, dintre multele de după 1990, a ştiut numai să-l urgisească.
Niciodată să-l ajute.Niciodată să-i aducă prosperitate.Dacă v-aş întreba: Credeţi că salariile bugetarilor vor reveni vreodată la nivelul anterior, cu adăugarea sporurilor fireşti?Credeţi că pensiile, inclusiv ale militarilor sau ale poliţiştilor, vor fi aduse vreodată la valoarea de dinainte de amputare?Credeţi că medicamentele se vor ieftini într-o perioadă previzibilă de timp?Credeţi că
TVA-ul va reveni la o valoare suportabilă?Credeţi că mâine veţi trăi mai bine decât azi?Credeţi că românii plecaţi în lumea largă se vor mai întoarce vreodată să muncească în România?Sunt convins că nu puteţi răspunde pozitiv.Cu excepţia situaţiei în care aţi fi membru al Executivului.
Nici eu nu cred în temporaritatea previzibilă a vreuneia dintre  dispoziţiile ale actualului Guvern, oricâte promisiuni contrare ar face el.Pentru că revenirea la normalitate după dezastrul în care am ajuns presupune muncă, inteligenţă, o strategie bazată pe previziuni corecte, respectarea regulilor, cinste şi preocupare pentru binele obştii.Este evident că niciunul dintre atributele enumerate în fraza anterioară nu poate fi ataşat Guvernului nostru, nici vreunuia dintre conducătorii noştri.Din acest motiv, deşi caut, nu găsesc un orizont al dispariţiei răului existent azi în România.Prin urmare, mă văd silit să-mi declar pierdut propriul orizont.  Iar speranţa existentă dincolo de el, nulă.