Nu mai puțin de 26 de invitați la o nuntă din Pakistan și-au pierdut viața sâmbătă, după ce vehiculul în care se aflau a fost luat de o viitură, potrivit AFP.
Printre victime se află optsprezece copii cu vârste de sub zece ani și șase femei. Trei persoane au supraviețuit și au fost spitalizate, au anunțat autoritățile
Vehiculul transporta 29 de prieteni și părinții unuia dintre soți când a fost luat pe sus de ape, a explicat pentru AFP un responsabil local din regiunea Khyber.
„Operațiunile de salvare s-au încheiat. Trupurile a 26 de persoane au fost găsite”, a declarat Rahimullah Mehsud.
Condițiile de căutare în regiunea muntoasă izolată în care s-a produs accidentul au fost complicate de ploile musonice care au căzut în zonă de la începutul lunii.













































