“Victor Ponta trebuie să recunoască că în perioada 1997 – 2001 a fost ofiţer acoperit al SIE”, a spus Traian Băsescu, la Realitatea TV.

Intern

Traian Băsescu: Victor Ponta a fost ofiţer SIE în perioada 1997 – 2001. Meleşcanu e complice

Preşedintele l-a acuzat pe Teodor Meleşcanu că ar fi complice la ascunderea trecutului actualului premier.
Preşedintele a precizat că acest lucru explică propulsarea lui Ponta de la Parchetul Judecătoriei sectorului 3, unde a fost repartizat în 1995 că procuror, direct la Parchetul General, în 1998.

“Victor Ponta trebuie să recunoască că a fost ofițer-acoperit al SIE în perioada 1997-2001. Putem vedea niște acte. Este o hotărâre din 2007 a Guvernului Năstase.  Eu nu intru în detalii și dacă aș ști că a avut misiuni, nu aș avea dreptul să vorbesc despre misiuni. Nu știu de ce a ascuns asta.  E treaba lui ce face (dacă se retrage din cursă, n.red.). Nu am discutat niciodată cu Ponta pe această temă. Nu merita să o am. Ce ar fi putut să-mi spună? Teodor Meleșcanu e complice la asta. Total. La un moment dat a fost un senator PSD care a făcut o interpelare. Mi s-a părut cam exotic. De ce, nu am crezut? Pentru că dădea perioada, iar în acea perioadă, Victor Ponta era procuror. Iar conform Constituției României, activitatea de procuror este incompatibilă cu orice altă activitate.  Aici a făcut o greșeală și serviciul că l-a recrutat. Un om pe care l-am numit politic, domnul Meleșcanu, a ajuns să facă un astfel de joc, târând Serviciul într-un asemenea caz. Nu sunt atât de supărat pe Victor Ponta, cât pe Meleșcanu. Asta a afectat încrederea mea în conducerea Serviciului. După ce am așteptat un timp, am deschis o corespondență oficială: l-am rugat să-mi comunice dacă în Guvern există ofițeri-acoperiți sau foști ofițeri acoperiți. Și mi-a dat hotărârea de guvern prin care mi s-a spus că este secret de stat.
Or, eu am acces la secretele de stat. Președintele cere informații despre acoperiți în Guvern. Ambele servicii le-am întrebat cu privire la Guvern. Unde este lucru extrem de în neregulă. Am văzut hotărârea trecută prin CSAT. S-a creat un precedent. Președintele a cerut în mod legitim o informație unui serviciu secret. Și mi s-a comunicat că este secret conform HG. E prima dată în istoria României când se întâmplă asta.
Eu nu am mai avut încredere în Meleșcanu. A creat un precedent inacceptabil. Președintele când este validat, scrie legea, citat din legea secretului de stat. Vina lui Ponta  nu este că a fost ofițer-acoperit, ci că nu a spus. Uitați-vă câți ofițeri-acoperiți sunt și în Parlament. M-am dus la SIE, am strâns colegiul de comandă al SIE, și le-am spus că nu îl voi tolera. Discuția a fost de 30 de secunde. Discuția a fost în primăvară și am spus că voi face public acest lucru la momentul în care voi considera.
Victor Ponta ar trebui să o spună. Victor Ponta nu se va retrage. Știm orice despre el, dar nu cine e. Eu în niciun caz nu îl voi vota”, a afirmat Traian Băsescu.

Întrebat dacă există vreun candidat care să fie ofiţer acoperit al SIE, fostul şef al Serviciului, actualul candidat la preşedinţie Teodor Meleşcanu, a afirmat că niciun membru al guvernului – inclusiv premierul Victor Ponta- nu au fost sau nu sunt ofiţeri acoperiţi.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top