„Trebuie să vină prințul Charles să-și cumpere pământ la noi în țară ca să ne amintească ce bogății avem…”. Cine spune asta?

Cunoscut actor și om de televiziune, Andrei Duban povestește, în exclusivitate pentru Q Magazine, despre riscurile meseriei de actor, dar și despre identitatea pierdută a României.

De-a lungul carierei sale, a învățat multe, dar „cel mai important lucru este să fii asumat, să nu regreți nimic, să nu te uiți niciodată în sus și să ai senzația că tu nu ai nimic. Am învățat asta de la marele profesor și actor, Dem Rădulescu.”, povestește actorul.

Clasa politică face concurență serioasă actorilor

„Mă bucur că e sfârșitul stagiunii și că mă pot dedica total fiului meu. Ne pregătim de o vacanță activă pe litoralul românesc, unde mă voi ocupa zilnic, în perioada iulie-august, de un spectacol de varietăți. Aștept iubitorii de muzică, balet și umor, în stațiunea Mamaia.

Să fii actor este un lucru foarte riscant, în sensul că este o meserie de suflet, făcută din suflet și, din păcate, în România, nu poți trăi decent doar din ea, fiind nevoit să faci o mulțime de alte activități pe lângă… Ca și actor român, văzând clasa politică, observi că ai o concurență foarte mare și atunci trebuie să fii ferm pe poziție.”, spune Andrei Duban.

 

„Râdeți cât mai mult, râdeți de prostie, de răutate, de invidie, fiindcă numai așa putem păcăli sistemul… Râdeți, oameni buni, încă mai e gratis!”

România, în căutarea identității…

„Societatea noastră este foarte dezbinată pentru că așa s-a vrut. Zi de zi ne pierdem identitatea ca și popor, ne tot uităm către Bruxelles și această Uniune Europeană minune de la care tot așteptăm să se întâmple lucruri. În momentul în care vom înțelege că nu putem cheltui mai mult decât producem, prosperitatea societății românești va fi alta.”

 „Trebuie să vină prințul Charles să-și cumpere pământ la noi în țară ca să ne amintească ce bogății avem. Trist, dar adevărat…”

În țară se închid teatre, dar se deschid mall-uri, bănci și cârciumi

„Teatrul românesc merge foarte bine, sălile sunt arhipline. Am o problemă, însă, cu managementul unor piese, fiindcă nu este normal ca în teatrele de stat să se creeze anumite spectacole, care, ulterior, să treacă la privat, pe alte prețuri, astfel încât doar anumiți impresari și actori să câștige, iar cel mai păgubit din tot lanțul ăsta să fie spectatorul…”

„În România, din păcate, nu se pune preț pe cultură, fiindcă nu se dorește ca acest popor să fie unul cultivat. El trebuie păcălit din 4 în 4 ani cu diferite sloganuri ieftine și promisiuni efemere.”

Cel mai important premiu

„Pentru mine cea mai mare bucurie este reacția oamenilor de pe stradă. Atunci când din mulțimea de fețe triste, crispate și împovărate, cineva se scutură, mă privește, mă recunoaște și îmi zâmbește este cea mai mare satisfacție.”

„Aș face teatrul accesibil tuturor păturilor sociale. Teatrul este o hrană spirituală de care avem mare nevoie și pe care nu o poate înlocui nici un mijloc virtual.”

Adolescent, la 45 de ani

„Trebuie să-mi aduc mintea la vârsta din buletin. Mintea mea rămas undeva, pe la 17 ani…”, încheie actorul pentru Q Magazine.