Acesta a precizat că lucrările făcute împreună cu România şi Serbia decurg foarte bine.
Podul 2 peste Dunăre ce leagă Bulgaria şi România are o lungime de 1,8 kilometri şi face parte din coridorul de transport paneuropean 4. Valoarea totală a proiectului este de 282 de milioane de euro, din care peste 100 de milioane au venit din fonduri europene, iar restul din finanţări naţionale şi investiţii private. Proiectul a fost demarat la sfârşitul anilor 1990, dar a fost blocat de mai multe ori.
În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.












































