Campania prezidențială a lui Donald Trump a costat afacerile familiei sale mai mult de 8,2 milioane de $, potrivit unei analize realizată de Politico.com care dezvăluie o afacere integrată și o operațiune politică fără precedent în politica americană.
Campania candidatului la președinție a fost plătită parțial prin diferitele sale întreprinderi pentru servicii, inclusiv chiria pentru birourile sale de campanie (1,3 milioane dolari), produse alimentare și facilități pentru evenimente și întâlniri ( 544.000 $) si salarizarea pentru lucrători ai corporației implicați în campanie ( 333.000 $), care au ajutat la absolut tot, de la securitatea lui Trump în călătorii, până la discursul soției sale de la Convenția republicană.
În total, plățile făcute din afacerile familiei Trump pntru campania acestuia reprezintă aproximativ 7 % din 119 milioane de dolari, cât reprezintă toate cheltuielile făcute până acum.
Aceasta este o sumă fără precedent, considerată un abuz în politica federală. De-a lungul timpului, chiar și cei mai bogați dintre candidați s-au abținut să-și folosească afacerile lor într-o asemenea măsură extinsă, fie pentru că acestea erau structurate într-un mod care nu permite plăți electorale, în mod legal, fie pentru a nu fi acuzați că folosesc campaniile electorale pentru a face plăți către propriile lor companii sau deținute de familiilor acestora.
Trump, pe de altă parte, pare să fi structurat afacerile sale într-un mod care permite să fie accesate în campanie fără restricție legală. Și el cu siguranță nu pare să simtă nici o jenă în a disprețui normele politice, care de obicei obligă candidații să se distanțeze de afacerile lor în timpul campaniilor.
Dimpotrivă, Trump – care în anul 2000 a prezis că „ar putea fi primul candidat la președinție care poate face bani pe el însuși” – a folosit campania, în sine, ca o platformă de marketing pentru a promova tot ceea ce îi poartă numele, de la cotletele de vită-dificil de găsit-Trump Steaks, la terenurile sale de golf și la noul hotel din Washington.
În timp ce mai mulți analiști și-au exprimat îngrijorarea cu privire la potențialul conflict de interese între afacerile lui Trump dacă acesta ar câștiga președinția, campania lui Trump-și brandurile sale- a atras ironii și acuzații venite din partea criticilor acestuia.
Rivalul său democrat, Hillary Clinton, l-a acuzat pe Trump de „cheltuirea resurselor sale de campanie slabă pe … el însuși.”
Într-o declarație, unul din membrii staffului de campanie a lui Trump a declarat că „ acesta și-a auto-finanțat campania în mare măsură și continuă să contribuie semntificativ la aceasta cu sume care depășesc cu mult cifrele necesare închirierii unui spați pentru un eveniment, transportului aerian și cazării, și-a îndeplinit toate cerințele legale pe tot parcursul campaniei.”
Gradul în care Trump sau societățile sale pot fi beneficia de pe urma campaniei sale este neclar, în parte pentru că structurile financiare și juridice ale întreprinderilor sale – și relațiile lor cu campania sa – rămân opace. Trump a refuzat cu încăpățânare să-și publice impozitele, ceea ce ar putea pune în lumină pe această temă.
Totuși, plățile făcute de firmele lui Trump pentru campania electorală a acestuia par minore, față de cele 54 milioane de dolari cât a donat acesta în propria sa campanie.
De fapt, rapoartele depuse la Comisia Electorală Federală arată că mai mult de 500.000 de dolari reprezentând servicii cum ar fi chiria, IT și personalul din afacerile Trump aflate în proprietatea acestuia au fost donate campaniei sale – inclusiv o parte din salariul plătit șefului de securitate a lui Trump, Keith Schiller, care călătorește peste tot cu candidatul.
În timp ce legea electorală federală interzice societăților de la donarea de numerar la bunuri sau servicii pentru campanii, reglementările includ o excepție și, potrivit experților intervievați de Politico, aceasta este folosită de Trump.
În cazul unor persoane care dețin anumite tipuri de societăți – inclusiv întreprinderi individuale – acestea pot dona din acele societăți către campanii dând posibilitatea ca acestea să fie considerate donații personale.
Este neclar modul în care sunt structurate cu precizie diverse afaceri din imperiul lui Donald Trump, dar probabil ar trebui să fie singurul proprietar al companiilor care au făcut donații în campania sa pentru ca acestea să treacă drept legale.
„Cei mai mulți candidați bogați se separă de afacerile deținute de organizațiile lor, și asta pentru că firmele lor sunt fie în proprietate publică fie deținute de mai multe persoane”, a declarat avocatul Jason Torchinsky, specializat în campanii electorale, care a reprezentat în 2008 campania prezidențială a lui Rudy Giuliani.
„Este un fapt unic să ai pe cineva care este în mod independent bogat și este capabil și să integreze atât de bine o companie privată în campania lui electorală”, a declarat Torchinsky despre Trump.
Indiferent de modul în care sunt structurate entitățile care formează imperiul lui Trump, stafful de campanie este obligat prin lege să le aplice tarifele reale de piață pentru bunurile sau serviciile primite, chiar dacă în cele din urmă Trump scrie pe facturi că sunt donații.
Au existat acuzații că în timpul campaniei electorale nu s-a plătit companiilor valoarea corectă pentru unele servicii, inclusiv pentru stafful care a scris discursul Melaniei Trump rostit la una din Convențiile organizate de republicani, pentru care trezorierul candidatului ar fi plătit 356.01 de dolari prin Trump Tower Commercial LLC.
Printre produsele și serviciile pe care Trump le-a plătit companiilor sale sunt: 34.500 $ pentru cazare și un eveniment la terenul de golf Trump National Doral, 48,200 $ pentru închiriere cameră și catering de la Trump National Golf Club din Westchester, New York, și 142.000 $ direcționați către restaurantele Trump, pentru închiriere, utilitati, mese și consumabile de birou. S-au plătit mai mult de 1 milion de dolari către Trump Tower pentru a închiria spații de birouri pentru sediul său principal de campanie. Trump Ice, compania sa de apă îmbuteliată, a primit 1.300 $ în timp ce vinăria din Virginia a fiului său, Eric Trump, a primit aproape 5.000 $ pentru catering și spațiu de eveniment.
Cea mai mare parte a cheltuielilor, aproape 6 milioane de $, a mers la o companie numita TAG aer pentru utilizarea unui avion privat cu care Trump a făcut toate călătoriile sale electorale.

Campania a plătit, de asemenea, 432.000 $ către Mar-a-Lago, clubul lui Trump din Palm Beach, Florida, pentru cazare, închiriere și catering.
Și Trump continuă să folosească simultan și să promoveze companiile pe care le deține.
După o victorie de etapă, în luna martie, Trump a rostit discursul de învingător la Mar-a-Lago, prilej atent exploatat în sens comercial pentru toate afacerile acestuia de la fripturi, apă, reviste pînă la vin.
Săptămâna trecută, el a invitat ziariștii în noul său hotel din Washington promițându-le o dezvăluire despre faptul că președintele Obama s-ar fi născut în străinătate, alegații pe care, ulterior, le-a dezavuat.
Nu trebuie pierdut din vedere faptul că doar cu puțin timp înainte își promovase hotelul situat pe Pennsylvania Avenue într-un vechi oficiu poștal, pe care îl închiriase.
În ianuarie, stafful de campanie a cheltuit 5.000 $ pentru a închiria spațiu în hotelul care îi aparține lui Trump.
În luna martie, în cadrul unui tur, Trump s-a lăudat presei că hotelul ar avea „una dintre cele mai mari săli de bal din Washington, și de departe cea mai luxoasă .”

De asemenea, el a glumit că finalizarea hotelului ar însemna că „el va fi pe Pennsylvania Avenue, într-un fel sau altul.”, știut fiind faptul că sediul Casei Albe este pe această stradă la numărul 1600.
Un raport al Comisiei Electorale Federale așteptat luna viitoare va face lumină în privința multor plăți efectuate de Trump care au născut semne de întrebare.















































