Preşedintele PDL Bucureşti, Elena Udrea, a declarat că pentru democrat-liberali este mult mai bine să asculte ce spune preşedintele ţării, decât să asculte "ce spun Vântu şi Voiculescu".

Actual

Udrea: E mai bine pentru PDL să asculte ce zice Băsescu decât ce spun Vântu şi Voiculescu

Preşedintele PDL Bucureşti, Elena Udrea, a declarat că pentru democrat-liberali este mult mai bine să asculte ce spune preşedintele ţării, decât să asculte "ce spun Vântu şi Voiculescu".

"Dacă vorbim de ce facem noi în familia noastră este important ca la alegerile interne ce avem ca să ne spunem să le spunem când ne aşezăm la masa familiei, şi nu în afara familiei.Pentru că adversarii noştri atât aşteapxă, să le dăm prilej ca ei să ne toace, ei să fie cei care recomandă o variantă sau alta despre ce trebuie să facă
PDL în viitor.Eu cred că pentru cei care au obiceiul să ne critice că încă suntem partenerii preşedintelui şi încă pentru noi contează proiectul preşedintelui, acestora trebuie să le spunem că e mult mai bine să ascultăm ce spune preşedintele decât să ascultăm ce spun Vântu şi Voiculescu.Campania internă până în 15 mai trebuie să fie a noastră şi nu a adversarilor noştri. şi dacă vorbim de echipă, echipă trebuie să fim şi a doua zi după alegeri", le-a spus Elena Udrea democrat-liberalilor prezenţi la alegerile pentru şefia PDL Argeş.Lidera PDL a mai afirmat că echipa câştigătoare în toate alegerile din 2004 şi până acum, respectiv echipa PDL şi Traian Băsescu, trebuie să continue, fiind o echipă de succes.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top