În acelaşi sens s-a pronunţat şi cancelarul Angela Merkel, care a precizat că UE este pregătită să treacă nu doar la etapa a doua de sancţiuni, ci şi chiar la o a treia serie. Surpriza a venit, însă, de la Sofia.
Bulgaria nu va sprijini impunerea de sancţiuni economice Rusiei înainte ca Uniunea Europeană să efectueze un studiu de impact privind aceste măsuri, a anunţaat joi premierul Plamen Oresharski.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi dimineaţă, că România estimează că la Consiliul European se va aproba etapa a doua de sancţiuni legate de Rusia, care vizează listarea demnitarilor ruşi, ucraineni şi crimeeni responsabili de anexarea Crimeei la Rusia, inclusiv cu averile lor din Europa.
El a spus, la plecarea spre Bruxelles, că, teoretic, principalul obiectiv al acestor lucrări este dedicat adoptării unor măsuri economice, dar, practic, principalul subiect va fi legat de Ucraina.
“Estimăm că se va aproba într-o formă convenabilă etapa a doua de sancţiuni legate de Federaţia Rusă şi vor fi discuţii legate de etapa a treia, dacă e oportună şi, dacă da, când şi în ce condiţii. Etapa a doua se referă în principal la listarea demnitarilor ruşi, ucraineni şi crimeeni care sunt consideraţi principali actori ai anexării Crimeei de către Federaţia Rusă şi încălcării suveranităţii Ucrainei, şi, de asemenea, conturile, averile pe care le au în Europa”, a spus preşedintele.
Uniunea Europeană va extinde lista cu personalități ruse și ucrainene proruse vizate de interdicția privind vizele și de blocarea bunurilor, a anunțat joi cancelarul german, Angela Merkel, lăsând totodată deschise porțile pentru sancțiuni economice în cazul escaladării situației, relatează Agerpres. “’În Consiliul European (…) șefii de stat și de guvern din Uniunea Europeană vor stabili sancțiunile etapei a doua, decise în urmă cu două săptămâni (…). Printre ele figurează o extindere a listei cu persoanele vizate de interdicția privind vizele și de blocarea bunurilor”, a declarat joi Merkel în Bundestag.














































