Ultimul interviu al Silviei Dinu!

În urmă cu patru luni, Silvia Dinu, soţia cunoscutului Cornel Dinu, a acordat un interviu eveniment şi în exclusivitate revistei Q Magazine. Avea să fie ultimul interviu, unul dulce-amar,  al regretatei doamne, martoră a nenumărate episoade din culisele fotbalului autohton şi recentei istorii postdecembriste.

Silvia Dinu: „Pe Cornel l-a îmbolnăvit nerecunoştinţa oamenilor!”

Q Magazine: Cum v-aţi întâlnit cu Cornel Dinu?

Silvia Dinu: Eram la aceeași facultate. Ne-am văzut, ne-am plăcut și, în 1977, la doi ani după terminarea facultății, ne-am căsătorit. Naş ne-a fost Fănuş Neagu, un om minunat. Băiatul nostru, Corneluş, a venit pe lume în 1988. Suntem căsătoriţi de 35 de ani, ceea ce este destul de fantezist pentru un fotbalist.

Q: Povestiţi-ne despre începuturile soţului dumneavoastră.

S.D.: Mama lui Cornel era refugiată. S-a născut aici, din părinţi sârbi. O chema Radulovici. A avut un frate şi o copilărie frumoasă, fără lipsuri. Tatăl său era judecător în Târgovişte, iar într-un oraş de provincie, ca Târgovişte, judecătorul era una dintre cele mai importante persoane. Provine dintr-o familie de oameni culţi, cu studii juridice. De mic copil, Cornel a avut două mari pasiuni, fotbalul și lectura. Este la Dinamo de la 16 ani și a jucat numai pentru Dinamo de-a lungul carierei sale, câștigând şase titluri de campion. Când stătea în cantonament îşi lua cărţi la el şi citea pe rupte. Îi plăcea foarte mult și să scrie. A început să publice la Scânteia Tineretului, încă de când era jucător. Avea curajul să spună lucrurilor pe nume, indiferent că era vorba de fotbal sau de politică, fapt care l-a transformat rapid într-un tip extrem de incomod. Pe urmă a scris la Flacăra lui Păunescu. Ne aveam bine cu poetul, făceam revelioane împreună cu el, cu Ştefan  Andrei, ministrul de externe…

Q: Unde v-a prins Revoluţia?

S.D.: Oh… Eu eram la spital, atunci, la Grigore Alexandrescu, iar el se pregătea să îl ducă pe Ilie Năstase la aeroport că pierdea avionul.

Q: Aveți numai prieteni celebri…

S.D.: Da, Cornel a avut dintotdeauna vocația prieteniei. A fost și este prieten cu scriitori, artiști, mari oameni din sport, politică și afaceri. Se întâlnea cu Toma Caragiu, cu Gheorghe Dinică, este prieten bun cu Năstase și Țiriac. Țiriac s-a oferit să-l ducă la Viena să îl opereze. Dar Cornel nu a dorit, fiindcă are mare încredere în doctorul Brădişteanu, unul dintre cei mai buni chirurgi din lume la ora actuală. El este, de altfel, și primul chirurg din România care a făcut un transplant de inimă la noi, cu mulți ani în urmă.

Q: Cum a fost aniversarea de 63 de ani a soţului dumneavoastră?

S.D.: Păi, cum să fie, el pe la spital şi noi pe lângă el. Nu au fost oameni mulţi, pentru că e mai dificil când te afli la Terapie Intensivă. A primit însă multe telefoane, jucătorii i-au pus un banner pe teren, care se vede de pe geamul salonului lui.

Decăderea lui „Mister”

Q: De cât timp durează situaţia dificilă în care vă aflaţi?

S.D.: Situaţia durează de anul trecut. Aştept să îmi termine odată proteza şi să pot merge din nou pe picioarele mele, să conduc maşina, să mă plimb în voie. Să redevin cea care am fost cu puțin timp în urmă. Până atunci însă, sunt nevoită să merg în scaun.

Q: Multă lume spune despre domnul Dinu că, de la un timp, s-a închis în sine, că traversează o nesfârșită depresie…

S.D.: Supărările și depresia lui au început după demiterea de la Națională. Atunci echipa României s-a calificat, calificarea în America făcându-se pe munca lui, dar toată lumea l-a ridicat în slăvi pe Iordănescu. Cornel a avut nouă meciuri şi a calificat echipa, erau pe locul 2 când l-au dat afară. Iordănescu a avut trei meciuri. Dinu a fost uitat prea uşor… De atunci au început problemele. Mă rog, au mai fost decepţii. Să fii preşedintele clubului, să te roage să iei până la sfârşitul campionatului echipa, şi să spună ulterior: „Păi ce, ai vreo hârtie în sensul ăsta?”. Dinu, atunci, în trei luni, a câştigat Cupa şi campionatul cu Dinamo. Apoi, să vină alde Borcea şi alţii… Ce caută Borcea, cu buteliile lui, în fotbal? Sau Becali (Giovanni, n.n.) care juca în Germania alba-neagra? Eu mă crucesc când văd cine decide, de ani de zile, la o echipă ca Dinamo. Mă deranjează și ziariştii că nu gândesc, că nu-și pun întrebări: „Cine e ăsta, de unde vine?”, ci doar se mulțumesc să consemneze niște detalii superficiale.

Q: Ne-aţi spus de Borcea. Dar pe Borcea, din câte știm,
l-a adus la Dinamo chiar domnul Dinu. E adevărat?

S.D.: Nu, nu este adevărat. Pe Borcea l-a adus Cico Dumitrescu, care era secretar de stat la Interne. Rolul lui era să facă Loteria Americană. Asta însemna că, atunci când vindea biletul pentru meci, cel care cumpăra era obligat să ia şi un bilet pentru loterie. Așa a ajuns Cristi Borcea la Dinamo. Păi, vine într-o zi, mă întâlnesc cu Borcea şi îmi spune: Ştiţi, doamna Silvia, eu am făcut şi facultate! L-am întrebat: Ce facultate? Nici nu ştia cum se numeşte. Şi spun: Nu te duci şi tu la examene? Mi-a zis: E, doamna Silvia, ce să mă duc, trimit carnetul cu caşcavalul în el şi la revedere!

Q: Cum e relația dintre Dinu și Lucescu?

S.D.: Noi nu avem nimic cu el, deşi toată lumea spune că Lucescu şi Cornel sunt certaţi. Nu e absolut nimic. Acest scandal dintre ei l-a inventat Chirilă. Lucescu era la Hunedoara, Cornel voia să îl aducă în Bucureşti, dar Ministerul de Interne s-a opus. Atunci, Ioan Chirilă a zis că cel care nu dorește de fapt este chiar Dinu. Care, repet, nu avea nimic împotriva lui, ba dimpotrivă. Ce-i drept, Lucescu a făcut odată o mică găinărie la adresa noastră, pe vremea lui Ceauşescu. Cornel era în Italia cu Dinamo, şi a dat un interviu în Gazzetta dello Sport şi a spus că la noi nu se dau bani la jucători ca în Vest, că nu au aşa condiţii… Și el a adus ziarul în ţară, l-a tradus, şi l-a trimis la ministru. Dar Cornel nu i-a făcut scandal. Şi-a asumat ce a declarat. Aţi văzut că acum nici nu mai dă interviuri, tocmai pentru că spui ceva şi apare altceva…

Nici nu vrem să ne gândim că aici ar putea fi sfârșitul drumului

Q: V-aţi pierdut speranţa?

S.D.: Nu, de ce să mi-o pierd? Am avut ghinionul să mă îmbolnăvesc. Ca şi Cornel. Nici el nu se aştepta, dar l-a dat peste cap schimbarea din funcţie. Și să vă mai spun ceva. Meseria de administrator delegat cred că nici nu există în nomenclatorul Ministerului Muncii. Nu am auzit pe nicăieri de o astfel de funcție. Pur și simplu, mi-e ruşine să întreb la minister dacă așa ceva există sau nu, pentru că mi-e teamă că mă fac de rușine. Funcția asta e doar o scorneală de-a lui Borcea.

Q: V-aţi întrebat, în timpul acestor zile, dacă mai există Dumnezeu? Aţi avut îndoieli?

S.D.: Dumnezeu există! Dar sigur că mai ai şi îndoieli. Bine, uneori şi-o mai face şi omul cu mâna lui.

Q: V-aţi dorit vreodată să vină sfârşitul mai repede?

S.D.: Nu, nu vreau! Cum să vreau așa ceva? Am un copil care abia s-a însurat, vrem să ne facă nepoţi. Nici nu ne gândim la sfârșit. Suntem amândoi foarte optimişti şi sperăm, cu ajutorul lui Dumnezeu, să trecem peste toate aceste necazuri. Eu, dacă îmi pun proteză, sunt ca orice om. Şi sunt absolut sigură că şi Cornel va depăşi această încercare. Mai avem atâtea de făcut.