Începând de ieri, liberalul Virgil Daniel Popescu a fost numit, prin ordinul premierului Victor Ponta, în funcţia de secretar de stat la Ministerul Economiei.

Economie

Un liberal, numit secretar de stat la Economie

El a ajuns la Ministerul Economiei după ce, până acum, a deţinut funcţia de vicepreşedinte cu rang de subsecretar de stat în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

Virgil Daniel Popescu poate fi considerat un om apropiat fostului premier Călin Popescu Tăriceanu. În perioada guvernării Tăriceanu, a şi deţinut funcţia de secretar de stat la Departamentul pentru Dialog Social din structura Cancelariei Primului-Ministru.

Virgil Daniel Popescu este doctor în ştiinţe economice, specializarea management. În 1998 şi 1999 a absolvit cursurile de management financiar ale Institutului Wifi, Austria.

Este membru al Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor din România.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top