Un tefelist la Cotroceni

Mâine, 13 iulie, USR şi PLUS se reuneşte în Consiliu Național pentru a desemna candidatul la prezidențiale.

De la 8,87 la 22,4 %.

IDEOLOGIA USERISTĂ

În mai puțin de trei ani, USR (transformat în alianța USR- Plus doar pentru că domnul Cioloș nu dorea să intre în partid singur, ci împreună cu iluzia unui partid de buzunar) a reușit performanța să-și tripleze numărul de procente. Ceea ce părea a fi o manifestare de moment a radicalismului idealist al unei părți a clasei de mijloc a devenit unul din cele trei partide mari ale României.

Tefelismul, cocktailul ideologic straniu care a născut USR-ul, a devenit din caricatură ideologică a analfabetismului civic, ideologie cu pretenția realistă de a oferi viitorul președinte și guvern al României.

Să vorbim puțin despre această ideologie a USR. Paradoxal, principala caracteristică a ideologiei useriste este și cea mai puțin discutată. Această ideologie este anti-suveranistă. USR-Plus dorește nici mai mult nici mai puțin decât mai multă Uniune Europeană și mai puțină suveranitate națională, atât pentru România, cât și pentru toate statele europene.

O altă caracteristică a ideologiei useriste este progresismul moral și cultural. Acest partid este singurul partid cu impact electoral real care și-a asumat agenda gender, favorabilă așa numitelor „căsătorii” homosexuale și altor mode ideologice progresiste.

Economic, USR-Plus este un amestec, foarte interesant și doar aparent incompatibil, între un libertarianism agresiv și o utopie spiritualist-socialistă, unde există proprietatea colectivă, dresaje psiho-spirituale (gen mindfulness) și o cultură a eficienței. Desigur, strict teoretic, aceste idei par că se bat cap în cap, dar oricine e familiarizat cu mediile corporatiste știe foarte bine că acest cocktail ideologic este tocmai cel care asigură funcționarea multinaționalelor.

În 2016, prima variantă a programului electoral al USR ignora cu desăvârșire chestiunile sociale. Motivul nu era vreo rea-voință sau o „scăpare”. Pentru majoritatea celor din universul ideologic userist problemele sociale nu există, iar ajutoarele sociale și pensiile sunt înțelese ca o formă de mită electorală, de întreținere a unui clientele electorale și nu ca o componentă deosebit de importantă a statului și societății moderne: aceea a solidarității sociale. 

În recentul scandal public din jurul adopţiei Sorinei, părinţii adoptivi din SUA, procuroarea, judecătorul oengist şi cam toată tabăra favorabilă deciziei de adopţie internaţională considerau că nu e posibil un mai mare bine pentru copil decât extragerea lui din România.

În succesiunea de scandaluri cu privire la dreptul la vot al migraţiei române din restul lumii, se transmite acelaşi mesaj: binele românilor este legat de plecarea „afară”. Abia părăsind România devii, paradoxal, mai bun român, mai bun cetăţean al fostei tale patrii.

Pentru românii din România opţiunea este, dacă nu pleacă, integrarea în mediile corporatiste şi într-o economie cât mai puţin naţională. De aceea Uberul este mai corect şi mai cool (chiar dacă mai scump) decât taximetrele, văzute a fi prea autohtone, prea româneşti. 

Dacă există o viziune socială, aceasta este aceea de a emigra sau de a munci din ţară pentru cei de afară, căci doar ei sunt cu adevărat interesaţi de bunăstarea socială a oamenilor.  Putem adăuga la aceasta o foarte utilă luptă împotriva fumatului, dublată de o relaxare în faţa consumului de „iarbă”, o simpatie cu consecinţe politice pentru veganism, o viziune bio şi eco asupra realităţii, în care cine nu are bani de pâine, trebuie să se resemneze cu cozonac. Sau, mai corect, cei care nu au bani de un piept de pui din comerţ, pot mânca nişte avocado bio, cam la acelaşi preţ cu friptura.

FIAT IUSTITIA….

Însă cea mai cunoscută temă a ideologiei useriste este, desigur, cea a luptei împotriva corupției. Principiul intelectual în care trebuie dusă această luptă este, deducem, unul totalitar: fiat iustitia, pereat mundus. Adică, pe latina vulgară care este limba română, lupta pentru justiţie nu trebuie să urmărească pacea socială, ci trebuie dusă chiar cu riscul de a arunca în aer statul şi societatea.

Această filosofie justiţiară e specifică unor generaţii care au crescut cu filme, desene animate şi benzi desenate cu super-eroi, gen Batman, Superman, Wonder Woman etc. Aceşti super-eroi, dacă mai ţineţi minte filmele, erau mânaţi de o pasiune justiţiară care încălca tocmai legea. Pentru Batman nu exista prezumţia de nevinovăţie, reguli stricte pentru operarea de arestări, percheziţii, investigaţii. Nu existau nici măcar reguli de circulaţie. Doar talentul de şofer al super-eroului face ca să nu moară oameni în accidente de maşină provocate de bat-mobil. Dar şi dacă ar fi murit? Cauza nobilă a prinderii infractorului era suficientă în sine pentru a justifica astfel de pagube colaterale.

Lupta împotriva corupţiei are şi o dimensiune de luptă de clasă. Corupţii sunt o întreagă categorie socială, alcătuită din politicieni, funcţionari publici şi angajaţi la stat, adică tocmai acei cetăţeni care trăiesc de pe urma taxelor şi impozitelor eroilor noii societăţi: angajaţii în mediul privat. Odată identificaţi duşmanii şi eroii, jocul luptei de clasă poate să înceapă. 

Orice corporatist, orice oengist, poartă în rucsac nu doar laptopul, ci şi bastonul de batman justiţiar.

Orice angajat la stat, orice pensionar, orice om cu viziuni politice diferite, poartă în schimb suspiciunea rezonabilă că ar fi un corupt sau măcar un coruptibil.

…PEREAT MUNDUS

Acest amalgam ideologic ridică nişte aşteptări de-a dreptul revoluţionare. Useristul este un „om nou”, în sensul revoluţionar al termenului. Electoratul motivat de această nevoie de schimbare radicală a societăţii, nu este setat intelectual să tolereze la USR acelaşi fel de a face politică cu al pesediştilor şi liberalilor.

În cei trei ani în care partidul aproape s-a triplat procentual, cheia secretului a fost tocmai violenţa verbală şi agresivitatea cu aere revoluţionare a USR.  Fie că se întâmpla pe stradă, fie că se întâmpla în incinta Parlamentului, strategia useristă a fost demonizarea agresivă a celorlalţi: a pesediştilor ca fiind răul absolut şi a liberalilor că ar fi de fapt complici secreţi ai lor.

În acelaşi timp, useriştii au arătat un dezinteres strategic faţă de accesul în orice condiţii la putere.  Nu au încercat modificarea majorităţii parlamentare, nu au negociat periculos de mult pentru PSD o altă coaliţie de guvernare şi au lăsat tot timpul impresia că doar ei, singuri, pot să ofere o bună guvernare, dialogul parlamentar şi negocierea cu liberalii şi alte partide fiind caducă.

Nu e întâmplătoare această strategie. USR e un partid extremist, care apelează la un electorat radical, căruia nu îi poate oferi decât soluţii radicale, nu de compromis. Aceasta în ciuda faptului că atât democraţia cât şi politica se fundamentează tocmai pe dialog şi pe compromis.  Însă, pentru a-şi creşte şi înmulţi electoratul, USR nu poate să promită câştigarea puterii decât prin victoria categorică în alegeri sau prin mişcări revoluţionare. Victoria USR nu se poate face decât prin apusul democraţiei.

SOCOTEALA DE ACASĂ….

În USR, de mai bine de trei ani, sunt oameni care au început să simtă mirosul şi gustul puterii. Şi, evident, doresc mai mult. Puterea este tentantă, iar aşteptarea unui îndepărtat moment revoluţionar, care să îi aducă la putere, nu este suficient de încântătoare.

De aici şi aparent paradoxala criză internă care zguduie USR-Plus tocmai acum, în momentul în care votul cetăţenilor a confirmat intrarea partidului în liga mare. Lupta internă pentru putere devine acum o luptă cu o miză foarte serioasă.

Dezvăluiri ce ar fi făcut deliciul campaniei electorale devin acum ştiri de presă. Aflăm că un vajnic şi important userist a fost conectat la bugetele locale controlate chiar de Dragnea şi Vâlcov. Aflăm că un tânăr şi foarte libertarian parlamentar userist este fiul şi nepotul autorilor unei poveşti deja clasice din istoria corupţiei româneşti: afacerea Motorola.

Dacă USR ar fi un partid cu o ideologie oarecare, similar cu PSD sau PNL, astfel de dezvăluiri ar fi simple furtuni într-un pahar de apă. În definitiv, niciun membru obişnuit al PNL, PSD sau UDMR nu crede despre partidul său şi conducerea lui că ar fi o asociaţie de batmani justiţiari.

Însă în USR-Plus astfel de dezvăluiri au efectul unor veritabile seisme.  Ele pot declanşa o luptă internă pentru controlul asupra prezentului şi viitorului partidului.

Cine va învinge? Revoluţionarul hipster, convins că este mecanismul prin care România se va schimba în bine? Sau politicianul care, odată ajuns în apropierea puterii, se va lăsa atras de aceasta şi va accepta jocul politic tradiţional, cu dialog, negocieri, compromisuri? Iar dacă va câştiga ultimul, va reuşi să convingă şi electoratul partidului, un electorat radicalizat şi extremist, să îl urmeze?

Victoria USR din 26 mai poate fi chiar sămânţa înfrângerilor USR ce vor urma.