Actual

Unde l-au dus pe Weinstein, producătorul cu cele mai multe premii Oscar, abuzurile sexuale

Harvey Weinstein a fost dat afară de la Academia de Arte și Științe ale Cinematografiei, cea care oferă anual Premiile Oscar, după acuzațiile pe care i le-au adus staruri de la Hollywood pentru abuzuri sexuale. Cariera celui mai premiat producător de filme pare că s-a încheiat, după mai bine de 20 de ani în care actrițele care au jucat în filmele lui, Gwyneth Patlrow, Angelina Jolie, Kate Winslet, au vorbit despre comportamentul grobian și hărțuirea sexuală de care au avut parte când au lucrat cu Weinstein.

Academia de Arte şi Ştiinţe ale Cinematografiei a declarat că membrii din consiliul său „au votat cu mult peste majoritatea de două treimi necesare” pentru a-l expulza pe Weinstein. Din comisie fac parte mai multe figuri de la Hollywood precum Tom Hanks şi Whoopi Goldberg.

Filmele lui Weinstein au primit peste 300 de nominalizări la Oscar şi au câştigat 81 de titluri.

Într-o declaraţie de presă, Academia a spus că reprezentanţii au votat să îl excludă pe Weinstein „nu doar pentru a ne separa de cineva care nu merită respectul colegilor săi, dar şi pentru că am vrut să transmitem un mesaj că epoca ignoranţei intenţionate şi a complicităţii ruşinoase în comportamentele de acest gen la locul de muncă din industria noastră, s-a încheiat”.

Weinstein, în vârstă de 65 de ani, şi-a cerut scuze pentru anumite aspecte ale comportamentului său, dar a insistat că toate contactele sexuale pe care le-a avut au fost consensuale şi neagă acuzaţiile de hărţuire sexuală, viol şi agresiune sexuală.


Expulzarea vine după ce Bob Weinstein a declarat reporterilor de la Hollywood că fratele său „bolnav şi depravat” ar trebui să fie „dat afară” din Academie.


Kate Beckinsale, care a jucat în mai multe filme produse de Weinstein, a povestit că avea doar 17 ani când producătorul de film a chemat-o în camera lui de hotel și, îmbrăcat în halat de baie, a întrebat-o dacă vrea să-l vadă când face duș.

Expulzarea lui Weinstein înseamnă că acesta nu va mai putea vota pentru nominalizări sau câştigători la Oscaruri. Deşi multă lume a lăudat gestul Academiei, există mai multe figuri de la Hollywood care au cerut întreprinderea unor acţiuni similare împotriva altor membri, printre care Bill Cosby sau Roman Polanski.

Este doar a doua oară când un membru a fost expulzat. Actorului Carmine Caridi i s-a retras calitatea de membru în 2004, după ce a trimis video confidenţiale unui prieten care au ajuns în online.

În plus, guvernul francez are intenţia de a-i revoca lui Weinstein „Legiunea de Onoare”, cea mai înaltă distincţie civilă din Franţa. Totodată, a fost solicitată şi revocarea „Ordinului Imperiului Britanic” din partea unor politicieni britanici. Ultimul serial pe care l-a produs Weinstein cu Robert de Niro, a fost retras de pe platforma Netflix, tot în urma unuia dintre cele mai mari scandaluri care au existat vreodată în industria de la Hollywood.

La 65 de ani, după ce a fondat Miramax și The Weinstein Company, unele dintre casele de film care au produs filme celebre în lumea întreagă, Weinstein a rămas fără job și fără soția sa, creatoarea de modă Georgina Chapman, deținătoarea brandului Marchesa.

Cine l-a acuzat pe Weinstein

Totul a început cu anunțul soției sale, Georgina Chapman, că îl părăsește, sătulă de comportamentul agresiv și nenumăratele povești care i-au ajuns la urechi despre abuzurile și hărțuirile sexuale ale lui Weinstein.

A urmat Gwyneth Paltrow, care a povestit că avea 22 de ani, juca în Shakespeare Îndrăgostit, iar Weinstein a agresa-o sexual. I-a povestit prietenului său de-atunci, Brad Pitt, iar acesta a confirmat pentru The Times că povestea este adevărată. Au urmat Angelina Jolie, Ashley Judd, Mira Sorvino, Rossana Arquette, Clara Delevigne, Lea Seydoux, Kate Winslet și multe alte actrițe sau secretare de la Hollywood.

 

 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top