Preşedintele FC, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, marţi, că nu este avocatul “traseismului politic”, dar respectă competenţa celor care s-ar afla în această situaţie în cadrul ARD şi a admis că este posibil să apară mandate suplimentare alocate la alegerile parlamentare din această toamnă.

Intern

Ungureanu: Nu sunt avocatul traseismului politic

Ungureanu a fost întrebat dacă formaţiunea pe care o conduce va respecta Codul Etic, anunţat de Monica Macovei, în care unul dintre criteriile eliminatorii pentru desemnarea candidaţilor la parlamentare este acela al traseismului politic.

“Sunt în postura în care pot defini cel mai bine traseismul, fiţi convins că traseismul nu are un avocat în mine, dar – şi aici lucrul trebuie să fie foarte clar – respect competenţa şi interesul faţă de orişice principiu care ţine de alianţa noastră”, a răspuns Ungureanu.

În acelaşi timp, el a fost întrebat cum vede simularea USL, care arată faptul că la alegerile parlamentare vor fi alocate mandate suplimentare, în special ARD.

“Indiferent de cum arată o simulare, ceea ce contează e campania electorală. Dacă o campanie e bine condusă, simularea devine scenariul cel mai rău (…) Mandatele suplimentare, dacă apar, şi este posibil să apară, ies din jocul aritmetic al proporţionalităţii”, a susţinut preşedintele FC.

“Ar fi păcat să avem un Parlament care arată mai corpolent decât Parlamentul pe care îl avem acum, pentru că în momentul acela ne dăm cu toţii seama, tardiv, e adevărat, ce înseamnă să nu respecţi voinţa naţională pe un referendum care punea în cauză o cifră strictă, unică, de reprezentare parlamentară, 300 de parlamentari”, a mai declarat Ungureanu.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top