Rectorul UBB, Daniel David, anunță că teza de doctorat a ministrului de Interne va fi reanalizată
Actual

Universitatea Babeș-Bolyai va reanaliza teza de doctorat a ministrului Lucian Bode

Teza de doctorat a ministrului de Interne, Lucian Bode, va fi analizată din nou de Comisia de etică a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a declarat pentru Edupedu.ro, rectorul UBB, Daniel David.

Anunțul vine după ce Emilia Șercan a publicat o nouă analiză în care scrie că demnitarul a plagiat cel puțin 18,5% din teză, și nu doar 2,95%, atât cât apreciase anterior, la prima analiză, comisia de etică a universității clujene. UBB precizase, săptămâna trecută, pentru Edupedu.ro, că ar putea să reia analiza, dacă vor apărea suspiciuni de plagiat.

Întrebat dacă în urma acestei noi analize, publicată de Pressone.ro, teza de doctorat a lui Lucian Bode va fi reanalizată, rectorul UBB, Daniel David, a declarat:

„Da, sigur. Așa cum am spus în declarația noastră, dacă apar suspiciuni noi, ele vor fi analizate de Comisia de Etică. Au apărut suspiciuni noi în spațiul public, comisia de etică probabil se va autosesiza. Dacă nu se va autosesiza, o să cer eu să analizeze. Dar cred că se vor autosesiza, așa cum am spus.”

Rectorul UBB, Daniel David: Noi ne facem treaba serios. UBB este un tribunal academic, nu este nici unul social, nici unul politic.

Întrebat ce părere are despre diferența foarte mare între procentele din teză constatate a fi plagiate, adică 2,95% de comisia de etică a UBB și 18,5% de Emilia Șercan, Daniel David a spus că așteaptă mai întâi concluziile verificării în comisia de etică a Universității.  ,,Nu receptez nicicum, pentru că trebuie analizate suspiciunile. Vom vedea după aceea. Noi ne facem treaba serios. UBB este un tribunal academic, nu este nici unul social, nici unul politic. Vom vedea după ce analizează comisia de etică.”

În noua analiză, Emilia Șercan menționează că a descoperit text plagiat în 65 dintre cele 194 de pagini ale tezei, adică 10.139 cuvinte, ceea ce reprezintă un procentaj de 18,5% din lucrare. Șercan explică existența a patru tehnici de mascare a plagiatului: prin traducere, plagiat de tip „sacrificarea pionului” (pawn-sacrifice), prin parafrazare și tip copy-paste.

După ce a analizat teza demnitarului, Comisia de etică a UBB a anunțat, la începutul lunii, concluziile care constau în ,,o serie de abateri de la bunele norme de publicare”. Comisia a mai precizat că problemele de tip plagiat reprezintă ,,aproximativ 2,95% din totalul cuvintelor tezei”.

Ministrul de Interne, Lucian Bode a reacționat spunând că ,,verdictul UBB este că teza mea de doctorat este în regulă”.

Potrivit Edupedu.ro, după o serie de critici, UBB a raportat decizia la practicile standard de analiză, în contextul în care era vorba de un caz extrem de mediatizat, al unui înalt demnitar din Guvernul României, acuzat de plagiat și de o lucrare de doctorat foarte slabă. Instituția a spus că poate relua analiza, ,,pe bază de dovezi”, dacă vor apărea noi sesizări.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top