Preşedintele Traian Băsescu a semnat ieri decretul de eliberare din funcţia de consilier prezidenţial a lui Sebastian-Laurenţiu Lăzăroiu, informează Administraţia Prezidenţială.

Actual

UPDATE: Sebastian Lăzăroiu a plecat de la Cotroceni

"Începând cu data de 01 mai 2011 vor înceta, prin acordul părţilor, raporturile de muncă ale domnului Sebastian-Laurenţiu Lăzăroiu cu Administraţia Prezidenţială", se mai arată în comunicatul Preşedinţiei.

Europarlamentarul PDL Cristian Preda scrie pe blog că regretă plecarea lui Sebastian Lăzăroiu de la Cotroceni, deşi îi înţelege motivele, adăugând că analiza sociologică a fostului consilier prezidenţial "rămâne una dintre cele mai solide din România". "Regret plecarea lui Sebastian Lăzăroiu de la Palatul Cotroceni, deşi înţeleg motivele care au determinat separarea.Am conlucrat foarte bine atunci când eu însumi m-am aflat alături de Preşedinte, în calitate de consilier.Analiza sociologică a lui Sebastian Lăzaroiu rămâne una dintre cele mai solide din România.
Sunt convins că o va pune în slujba unor cauze demne, ca şi până acum", considerăPreda.Preşedintele UDMR Kelemen Hunor a declarat, pentru NewsIn, că nu doreşte să speculeze despre decizia plecării lui Sebastian Lăzăroiu de la Cotroceni, dar, întrebat dacă aceasta are legătură cu afirmaţiile fostului consilier despre UDMR, a spus că în politică nu crede în coincidenţe. "Nu vreau să speculez, dar nu cred în viaţa politică, în deciziile politice, în coincidenţe", a spus Kelemen, întrebat dacă plecarea lui Sebastian Lăzăroiu de la Cotroceni ar reprezenta un semnal că declaraţiile acestuia privind UDMR nu implicăAdministraţia Prezidenţială.
Preşedintele UDMR a invocat şi alte declaraţii ale lui Lăzăroiu care ulterior nu au fost confirmate de Preşedinţie. "Este decizia celor doi, nu aş vrea să intru în speculaţii", a adăugat Kelemen.Cu câteva ore înainte, liderul Uniunii a declarat că maghiarii din România vor avea nevoie în continuare de UDMR şi căUDMR nu va dispărea, aşa cum anticipează consilierul prezidenţial. "Dacă el (Sebastian Lăzăroiu , n.r.) a făcut aceste comentarii în calitate de profesor universitar, de sociolog, atunci, sigur, este o reluare a unei teme vechi. Încă de la începutul anilor ''90 din când în când această temă a apărut pe agenda politicienilor.
Au fost câteva încercări de a ne scoate din Parlament inclusiv prin justiţie.Toate aceste încercări au eşuat.Comunitatea maghiară a demonstrat în fiecare dată că are nevoie de UDMR.  Comunitatea va avea nevoie de UDMR în continuare indiferent ce crede şi ce gândeşte domnul Lăzăroiu. (…) Nu va dispărea UDMR", a declarat  Kelemen Hunor înainte de şedinţa Prezidiului UDMR ce se ţine la Parlament.Kelemen Hunor a spus că el nu crede căLăzăroiu a făcut afirmaţiile despre UDMR  în calitate de consilier prezidenţial. "
Eu vreau să cred în continuare că el nu a făcut aceste afirmaţii în calitate de consilier prezidenţial.  Nu cred că el ar fi transmis un mesaj din partea preşedintelui, purtătorul de cuvânt este Valeriu Turcan", a mai spus preşedintele UDMR.Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a declarat recent într-un interviu că în  "forma care este" acum UDMR, este o formaţiune tolerată, şi că în mod normal, ea poate fi contestată la Tribunal, deoarece nu este un partid politic. În plus, el crede că probabil în 10 – 15 ani UDMR nu va mai exista ca atare, deoarece curentele sale ideologice vor fi absorbite de partidele româneşti, iar factorul etnic nu va mai conta prea mult în societate.

UPDATE"Aşa cum apare şi în comunicat, a fost o încetare a raporturilor de muncă cu acordul părţilor", explică
Lăzăroiu.El spune că a decis să se dedice "pe mai departe" analizei politice. "Sunt conştient că există anumite constrângeri instituţionale fireşti în formularea publică a unor analize politice din poziţia de consilier prezidenţial.Nu vreau ca analizele politice pe care le fac să fie asociate instituţiei prezidenţiale", mai spune Lăzăroiu.El precizează totodată că a fost o onoare să lucreze cu preşedintele. "
Am avut o colaborare foarte bună", conchide Lăzăroiu.Sebastian Lăzăroiu ocupa poziţia de consilier prezidenţial, la Departamentul de Planificare şi AnalizăPolitică al Administraţia Prezidenţială, din 2007.Până să ocupe această funcţie în cadrul Administraţiei Prezidenţiale, Lăzăroiu era cunoscut ca director general al Centrului de Sociologie Urbană şi Regională – CURS S.A şi ca analist politic.
Lăzăroiu a condus acest institut din 2002 până la începutul lunii martie 2007, când a demisionat motivându-şi gestul prin dorinţa de a trece de la producerea sondajelor, la analiza lor.Sebastian Lăzăroiu este profesor asociat la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice, program de master comunicare politică, SNSPA, din 2003 şi profesor asociat la Facultatea de Sociologie, program de master marketing şi sondaje de opinie, Universitatea din Bucureşti, din 2004.În trecut a mai fost lector universitar la Facultatea de Ştiinţe Politice, SNSPA, din 2000-2006, director de cercetare – CSOP/TNS, 1999-2000, cercetător – CURS, 1997 – 1999, expert parlamentar la Senat, în 1997, director de cercetare – GISO, 1995-1996. 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top