Vicepreşedintele PSD Marian Vanghelie a afirmat că este supărat şi că, deşi nu vrea să plece din partid, analizează şansele unei noi construcţii de stânga, precizând că în discuţiile avute cu Victor Ponta i-a cerut disponibilitatea de a accepta şi punctele de vedere ale celor nemulţumiţi.

Politică

Vanghelie dă un ultimatum: Rămân în PSD dacă Ponta poate face echipă şi cum vreau eu


“Da, sunt supărat, dar sunt dispus să fac orice pentru ca să câştigăm alegerile”, a afirmat Vanghelie, la B1Tv. E l a precizat că, deşi a fost invitat la evenimentul USL de la Cluj, nu a vrut să meargă pentru că nu se simte respectat pentru ce reprezintă în partid. “La Biroul Permanent de luni m-am supărat în urma unor discuţii (…) M-am simţit stânjenit la ultimele discuţii de la BPN”, a susţinut el.
Vicepreşedintele PSD a povestit că, deşi vrea să rămână în partid, urmăreşte evoluţia preferinţelor electoratului şi analizează oportunitatea unor noi mişcări politice.
“Nu vreau să-mi fac partid. Idealul ar fi ca PSD-ul să se trezească la realitate şi să comporte ca un partid de stânga, în forţă”, a spus Vanghelie.
El a precizat că se uită pe sondaje şi vede că 30-40% din electorat nu votează nici cu Traian Băsescu sau PDL, dar nici cu USL. “Înseamnă că noi nu reuşim să luăm un electorat care este al nostru”, a adăugat social-democratul.
“Mă uit, mă aştept poate mâine sau poimâine sau peste o săptămână sau peste două săptămâni în disputele astea din partid poţi să te trezeşti că te dă afară. Eu n-am să plec acasă, nu vreau să plec să creez o problemă PSD, nu vreau să plec acasă. Nu, vreau să rămân să spun exact ce cred eu”, a afirmat primarul Sectorului 5.
“Am viziunea la ceea ce înseamnă construcţia unui alt partid, am viziunea la ceea ce înseamnă organizarea unui partid la nivel naţional. Am viziunea la ceea ce trebuie să facă un partid, de la program de guvernare până la tot. Nu trebuie să le fac eu, putem să găsim oameni dornici, specialişti”, a mai susţunut el, precizând că mulţi oameni din societatea “politico-fantomatică” ar fi interesaţi să ia atitudine.
“Rămân în PSD în varianta în care PSD-ul vrea să câştigăm alegerile. Dacă vrea să le câştige, trebuie să vrea să le câştige şi cu Bucureşti, şi cu Giurgiu, şi cu Brăila. Eu nu cred că un conducător îşi poate permite să spună unor organizaţii într-un număr destul de mare că nu vrea să le câştige sau vrea să le câştige altfel decât vrem şi noi”, a avertizat primarul de la Sectorul 5.
Vanghelie a relatat şi despre negocierile avute cu Victor Ponta la Bruxelles. Primarul sectorului 5 a povestit că avea planificată de mai multă vreme deplasarea în Belgia, iar preşedintele PSD, care la rândul lui urma să ajungă în Bruxelles, i-a solicitat să mai rămână cu o zi, două în plus, pentru a putea discuta.
Social-democratul a susţinut că, în cadrul discuţiei private cu Victor Ponta, a abordat chestiuni legate de principii şi de necesitatea clarificării problemelor de la Giurgiu, Călăraşi, Buzău ori Brăila, iar nu de interese personale. Vanghelie a atras atenţia că, din cauza nemulţumirilor, este posibil ca organizaţia Giurgiu să se desfiinţeze, invocând posibila plecare a unor primari.
El a relatat şi că Victor Ponta l-a întrebat dacă mai vrea să rămână în PSD. “Şi i-am spus: Victor, eu vreau să rămân în PSD că am muncit mult în PSD şi când partidul nu m-a pus pe liste şi am fost independent, am venit înapoi în PSD. Aveam alternative mult mai bine”, a povestit primarul sectorului 5.
“Şi i-am spus: Victor, eu rămân în PSD, dar nu oricum, eu nu pot să rămân în PSD doar ca să fiu aşa ca o marionetă şi să văd că pur şi simplu se întâmplă o serie de lucruri care nu le înţeleg şi nici nu cred că în felul ăsta putem să câştigăm alegerile (…) Rămân în PSD dacă ţie îţi convine să poţi să faci echipă cum vreau şi eu, nu numai cum vrei tu”, şi-a continuat Vanghelie relatarea.
El a adăugat că este un moment critic pentru PSD, care nu mai are greutatea pe care o avea în momentele în care a câştigat alegerile. “Trebuie să găsim o formulă în care să ştim să ne respectăm şi să depăşim etapa asta ca tu să te faci că mă respecţi pe mine şi eu să mă fac că te susţin pe tine. Zic: cred că vreau să rămân în PSD decât dacă vrei şi gândeşti bine cum putem face o echipă. Eu cred că sunt şi eu mai bun ca unii din partidul ăsta pe alte lucruri”, a mai amintit Vanghelie ce i-a spus lui Victor Ponta.
El a precizat că discuţiile nu au vizat funcţia sa de la PSD Bucureşti, întrucât oricum se simte respectat de colegii din organizaţie şi considerat drept liderul lor.
Pe de altă parte, Vanghelie a susţinut că PSD-ul trebuie să se manifeste cu totul altfel decât o face în prezent pentru apărarea drepturilor celor pe care-i reprezintă, iar la televizor să nu mai apară lideri precum Robert Negoiţă, Cristian Rizea sau Dan Şova.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top