Vasile Bănescu: Cu ce autoritate morală lapidează Biserica Ortodoxă Română cineva desfigurat de narcisism, anticlericalism și fobie la Biserică?

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, consideră că volumul „Biserica de stat sau Biserica în stat? O istorie a Bisericii Ortodoxe Române, 1918-2023” al istoricului austriac Oliver Schmitt este în fapt doar „un rechizitoriu sumar”, o „inculpare in corpore” a acestei instituții fundamentale a României.

• „Legături primejdioase”: Axa Călin Georgescu-Simion-PSD
• Deschisă, închisă, redeschisă, iar închisă… și bombardată
• Dinescu, această pasăre Phoenix care va renaște din cenușa casei sale
• Arestări după incidentul de la Spitalul „Sf. Pantelimon”
• Planul de criză al UE: Zile fără mașini, munca de acasă, aerul condiționat „mai cald”

Valul de revoltă provocat de volumul lansat la Humanitas, girat în mod firesc de editorul Gabriel Liiceanu, crește din ce în ce mai mult.

Preotul Mihail Simion Săsăujan, profesor universitar la disciplina istoria Bisericii Ortodoxe Române în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul din București, a fost unul dintre primii care au reacționat la cartea istoricului austriac. Nu atât cartea în sine a constituit motiv de indignare, cât atitudinea lui Gabriel Liiceanu, editorul volumului, care a denigrat BOR la evenimentul lansării ce a avut loc joi, 11 mai, timp de 40 de minute.

„A folosi ținte precum Biserica Ortodoxă Română pentru a-ți atinge agenda ideologică și politică este dezonorant pentru o persoană precum directorul Editurii Humanitas. Probabil că domnul Liiceanu și alți semeni de-ai lui și-ar dori ca Biserica Ortodoxă Română să fie aruncată la marginea societății din cauza faptului că aceasta ar îngreuna alinierea României la valorile democratice europene.

Afirmația că nu există o istorie a Bisericii Ortodoxe Române pentru secolul al XX-lea este profund falsă. Directorul editurii Humanitas și autorul cărții menționate sunt invitați să caute în bibliotecile eparhiale și de stat, contribuțiile istoricilor bisericești și laici care au scris pe tot parcursul secolului al XX-lea, și după anul 1989, cărți și studii esențiale cu privire la istoria contemporană a Bisericii Ortodoxe Române, inclusiv pe tema relației Stat – Biserică. Nu ne aflăm în fața unei terra deserta et inhabitata, precum încearcă domnul Liiceanu să ne sugereze. Nu rezolvă domnul Schmitt în mod salvator și definitiv această chestiune. Fără aceste studii, însăși cartea sa nu ar fi fost posibilă”, scrie Mihail Simion Săsăujan.

„Vădit preocupat de profesiunea vocațională a Bisericii Ortodoxe Române, aduce o acuză foarte gravă acesteia, afirmând că în ciuda faptului că a golit treptat valorile creștinismului, de-a lungul slujirii a două mii și ceva de ani, ea nu este afectată de acest lucru.”, scrie profesorul Săsăujan într-un comentariu pentru Q Magazine.

Gabriel Liiceanu a declarat chiar că „Biserica Ortodoxă Română este apărată de înșiși cei, pe care, în virtutea valorilor tradiționaliste, îi ține departe de proiectul statului de drept, de valorile democrației occidentale, de ceea ce se numește o abordare constructivă în raport cu destinul nostru european.” „În momentul de față, cei care creditează în continuare BOR-ul, în ciuda istoriei ei teribile din perioada comunismului, nu-și dau seama că, în joc este de fapt viața și calitatea vieții lor viitoare. BOR ar fi trebuit să nu scape prilejul să înțeleagă că rolul cel mai bun pe care l-ar fi putut juca în acest timp, ar fi fost modalitatea de integrare a valorilor ortodoxiei în valorile Uniunii Europene și punerea lor de acord. Nici Europa nu și-a dat marea silință ca să înțeleagă cum să integreze națiunea cu cea mai mare biserică ortodoxă din statele europene”, a mai spus directorul Humanitas.

O ieftină și dezonorantă manipulare

Vasile Bănescu afirmă în reacția sa, asumată instituțional, transmisă presei miercuri, că „adevărul nu poate fi permanent trucat și nici definitiv îngropat” și întreabă revoltat „cu ce autoritate morală lapidează Biserica Ortodoxă Română cineva vizibil aliniat ideologic sau cineva desfigurat de narcisism, anticlericalism și fobie la Biserică?”.

Redăm mai jos punctul de vedere al Bisericii Ortodoxe Române referitoare la noua apariție editorială publicată de editura Humanitas.

„Titlul cărții e transparent și spune totul. Nu doar tot ce ar vrea autorul, ci inclusiv ceea ce nu vrea: volumul e un rechizitoriu sumar construit de un procuror al cărui scop aprioric, exclusiv și impur este condamnarea, nu elucidarea.

Din acest motiv cartea nu poate prezenta o istorie obiectivă a BOR în perioada menționată, ci doar un colaj de informații decupate din anumite documente, acuzații și judecăți morale care, în prezența obiectivității, s-ar fi oprit onest la persoane real vinovate de compromisuri, analizându-le situația în context, și nu s-ar fi extins prin nedreaptă, absurdă generalizare la nivelul unei întregi instituții compuse din oameni cu scăderi, merite, culpe și responsabilități profund diferite. Oameni, nu îngeri.

Istoria unei Biserici dintr-o țară în care nu ai trăit, ca și o istorie a totalitarismului despre care doar ai auzit și citit, nu poate fi descifrată, înțeleasă și scrisă obiectiv doar în urma lecturării unor fragmente subiectiv alese din lunga și întortocheata frază a realei istorii pe care vrei să o descrii și să o publici cu orice preț și scop perfid.

Generalizarea rămâne mereu un păcat strigător la cerul logicii, o siluire a acesteia, iar inculparea „in corpore” prin generalizare a unei instituții fundamentale pentru un popor o ieftină și dezonorantă manipulare.

Cu adevărat onest intelectual și moral ar fi sunat un titlu care să indice istoria critică a unei perioade precise în care unele(!) persoane concrete cu nume și prenume au făcut compromisuri imposibil de scuzat, nu un titlu ticluit ideologic care include denigrator și generalizator o întreagă instituție din care fac parte în mod covârșitor, ca pretutindeni, oameni obișnuiți ce au trăit și trăiesc mereu departe de complicitatea cu politicul totalitar sau doar cinic și vulgar.

Oare tot colaboratori ai regimurilor de sinistră amintire au fost și miile de clerici ortodocși arestați, mutilați și decimați în închisori?

Tot colaboratori au fost 99% dintre slujitorii Bisericii care erau defăimați public ca retrograzi, suspecți sau ostili orânduirii socialiste?

Oare supraviețuitorii închisorilor comuniste, clerici sau nu, au invocat altceva decât credința în Dumnezeu care i-a sprijinit la granița dintre viață și moarte când erau torturați de ideologii criminali, ai căror urmași scuipă azi în varianta totalitarismului soft pe istoria unei întregi Biserici în absența căreia nu putem vorbi despre cultura și spiritualitatea românească ?

Există oare în istoria recentă a umanității popoare și instituții întregi care s-au ridicat ca unul împotriva totalitarismelor moderne și au luptat până la dispariție?

În încleștarea cu orice formă de demonism politic criminal idealul este oare extincția totală?

Cu ce drept omenesc poți reproșa cuiva, oricui, absența curajului de a fi (fost) martir, tu situându-te la antipodul oricărei forme de martiraj?

Frica omenească, desigur, nu trebuie confundată cu zelotismul colaborării cinice cu diavolul, ceea ce nimeni cu simțul realității nu face.

Oare cu ce autoritate morală lapidează Biserica Ortodoxă Română cineva vizibil aliniat ideologic sau cineva desfigurat de narcisism, anticlericalism și fobie la Biserică?

Răspunsurile care contează vor crește de la sine, întrucât adevărul nu poate fi permanent trucat și nici definitiv îngropat.

Neliniștitoarea, primejdioasa apropiere de Putere a Bisericii (context în care apare riscul real al instrumentalizării și manipulării acesteia), a debutat încă din secolul IV, după Constantin cel Mare, și este perfect valabilă în TOATE confesiunile creștine din cauza caracterului inevitabil instituțional al acestora.
Dumnezeu chiar există, deși pseudo-filosofi nu dau doi bani pe El, Hristos este Fiul Său și El a întemeiat Biserica Sa ca spațiu al îndreptării și vindecării noastre morale, nu ca utopică oază a purității absolute și colective.

Dumnezeu nu ne ispitește. Nici măcar cu puritatea. Nu El face asta, ci diavolul ideologiei din ce în ce mai intens prezent în istorie.

Adevărul nu este o minciună albă atribuită relativ recent și în mod inept lui Iisus, ci o Persoană vie care iubește, eliberează, iartă, mântuiește.

Abia când înțelegi asta poți ieși din ridicolul absolut al judecării creștinismului și Bisericii exclusiv cu instrumentar filosofic, ideologic sau contabil editorial. Acesta din urmă poate fi profitabil, dar niciodată onorabil.

P.S. Este evident că scăderile/ trădările morale, omenești, ecleziale ale celor ce au încercat să slujească la doi domni, sfidând astfel Evanghelia, trebuie deplin asumate și deplorate.”