Război de uzură în Justiție. Pentru a doua oară, Inspecția Judiciară o acuză pe șefa DNA că ar fi săvârșit mai multe abateri disciplinare. Laura Codruța Kovesi şi-ar fi delegat consilierul judecător, Dana Tiţian, să efectueze controale la două servicii teritoriale, deși aceasta se afla în stare de incompatibilitate. Soarta procurorului-șef al DNA va fi hotârâtă, din nou, de CSM.
Citește și: Zuckerberg, cinci ore de audieri
L.C. Kovesi a încălcat cu bună ştiinţă dispoziţiile legii, „care se referă la competenţa de a dispune şi a efectua controlul tematic, prin desemnarea consilierului procurorului şef al DNA, judecător detaşat (Dana Tiţian-n.r.), aflat într-o vădită stare de incompatibilitate pentru efectuarea controlului tematic la două servicii teritoriale”, se arată într-un comunicat remis Q Magazine de către Inspecţia Judiciară. Astfel, şefa DNA şi-ar fi încălcat atribuţiile.
De asemenea, arată Inspecţia Judiciară, prin încălcarea regulamentului şi desemnarea unui magistrat aflat în incompatibilitate, s-a adus atingere principiilor legalităţii, imparţialităţii, regulilor fundamentale şi prestigiului şi credibilităţii actului de justiţie în înfăptuirea căruia a fost implicată Direcţia Naţională Anticorupţie.
Acţiunea disciplinară a fost înaintată Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii care va decide cu privire la modul în care va răspunde Kovesi.
Aceasta este cea de a doua acţiune disciplinară declanşată de Inspecţia Judiciara împotriva şefei DNA. Inspecţia Judiciară a început în 12 ianuarie o acţiune disciplinară în cazul procurorului şef al DNA, Laura Coduţa Kovesi, care este acuzată de trei abateri disciplinare. Procurorului şef al DNA i se impută, între altele, manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu. O acţiune similară a fost declanşată şi în cazul lui Marius Iacob, procuror-şef adjunct al DNA.















































