Actorul de teatru și televiziune, Victor Rebengiuc, a participat ieri la Palatul Controceni, unde a primit o decorație, de la președintele Klaus Iohannis, pentru întreaga sa activitate artistică.
Într-o ceremonie organizată la Palatul Cotroceni, Președintele Iohannis i-a conferit actorului Victor Rebengiuc Ordinul Național „Steaua României” în rang de Cavaler. Decorația i-a fost oferită actorului pentru cei peste 60 de ani de carieră în teatru și film, arată Agerpres. Evenimentul coincide cu Festivalul Național de Teatru care este dedicat, în acest an, actorului Victor Rebengiuc și are drept motto „Teatrul schimbă lumea”.
„Ați dovedit în numeroase rânduri că vedeți și că apărați mai clar și mai bine ca mulți alții valorile pe care construim parcursul european al țării noastre”, a spus președintele Iohannis.
Președintele a vorbit și despre contribuția pe care a avut-o Rebengiuc în educarea tinerilor actori și ai studenților: „Ați strâns studenți și tineri actori, fiind răsplătit de recunoașterea criticii, dar mai ales de devotamentul unui public care vă iubește”.
Ce este Ordinul Național?
Legat de Ordinul Național „Steaua României”, președintele amintește că distincția există de 140 de ani, de la obținerea independenței statului român. Este cel mai vechi și cel mai important ordin național, creat în 1864 de Alexandru Ioan Cuza și acordat inițial într-un număr redus. Decorația actuală a fost înființată în anul 1877, ordinul fiind abrogat în 1948 și apoi reînființat în 1998. Există cinci grade: cavaleri, ofițeri, comandanți, mari ofițeri și mari cruci.
Sursă: Alexandru Dobre (Mediafax)
Actorul a mulțumit președintelui Iohannis și a arătat că există mulți oameni care i-au conturat cariera, dintre care menționează profesorii Laura Buzescu și Lucia Sturdza Bulandra, regizorii Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, Silviu Purcărete, Dan Mugur, actorii Amza Pellea, Silvia Popovici, Gina Patrichi, Dumitru Rucăreanu, Sanda Toma.
Statul a oferit Ordinul Național actorului în semn de „apreciere pentru remarcabilele interpretări artistice susținute în întreaga sa carieră actoricească, pe scenă și pe ecrane, în care și-a pus talentul, energia și inteligența pentru a da viață și frumusețe marilor roluri ale vremurilor sale, pentru dăruirea cu care a format generații întregi de actori, cărora le-a dedicat pasiunea și talentul său”. Singura distincție pe care a mai obținut-o a fost Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.
La finalul ceremoniei, Victor Rebengiuc a propus un moment de reculegere pentru Olga Tudorache, care a murit ieri la Spitalul Elias.
Despre Victor Rebengiuc
Victor Rebengiuc s-a născut la data de 10 februarie 1933, în București, unde a urmat mai târziu cursurile Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale”, până în anul 1956. A fost membru al trupei de teatru Bulandra, începând cu 1957, dar a jucat și la Teatrul Național București, Teatrul Mic, Teatrul Național din Cluj Napoca și Teatrul Arca.
Sursă: Ziarul Metropolis, scenă din filmul „Medalia de onoare”
S-a remarcat pentru zeci de roluri în teatru, în piese precum Bărbierul din Sevilla de Pierre Beaumarchais (1956), Omul care aduce ploaia de R. Nash (1957), Un tramvai numit dorință de T. Williams (1965), O scrisoare pierdută de I. L. Caragiale (1979), Visul unei nopți de vară de William Shakespeare (1991) și multe altele. Totuși, are mai multe roluri intepretate în cinematografie, în pelicule precum: Pădurea spânzuraților (1964), Diavolul și bunul Dumnezeu (1970), Tănase Scatiu (1976), Buzduganul cu trei peceți (1978), De ce trag clopotele, Mitică? (1981), Cel mai iubit dintre pământeni (1993), Terminus paradis (1998), Nunta mută (2008), Medalia de Onoare (2009) și multe altele.
Este cel mai cunsocut pentru rolul lui Ilie Moromete, din anul 1987, din adaptarea după primul volum al romanului Moromeții (n.r. autor Marin Preda).
Debutul în teatru l-a avut cu rolul personajului Dincă, din piesa „Bălcescu” de Camil Petrescu, (regia Aura Buzescu, 1955), iar în cinematografie în filmul „Mîndrie” (1956).















































