Actual

Virusolog român: COVID-19 va deveni sezonier, cum este gripa. În România vor fi două vârfuri ale epidemiei

Va trebuie să ne obişnuim cu noul coronavirus, pentru că el va deveni unul sezonier, aşa cum este gripa. Asta susţine reputatul virusulog, profesorul Molnar Geza pentru Q Magazine. Acesta este de părere că, în România vor fi două vârfuri ale epidemiei: primul în următoarele două săptămâni şi altul după Paşte.

Molnar Geza, virusolog, sursa foto: Cluj24.ro

„România este într-o perioadă de înregistrare de cazuri de la 1 martie. Se conturează a se atinge primul vârf în următoarele două săptămâni. După aceea, pentru că se continuă venirile concetăţenilor noştri acasă de sărbătorile Pascale, care conform obiceiului de la noi din ţară, toată lumea se adună, toate lumea sărbătoreşte şi merge în grupuri şi vizitează rudele de la ţară, cu multă probabilitate va mai fi încă un vârf la cel mult două săptămâni după Paşti.

Având în vedere că populaţia rurală este o populaţie îmbătrânită ar putea să aducă şi creşterea indicilor de gravitate la vârstnici şi la bolnavii cronici, inclusiv cu decese.

Avem un vârf ascendent pe care încercăm, conform strategiei din România, să-l temperăm în limita posibilităţilor, ca să nu supraîncarce brusc serviciile medicale.

Acum, două aspecte sunt principale: îngrijirea bolnavilor sub toate aspectele, începând de la spitalizare și până la terapie intensivă și ocrotirea personalului medico-sanitar cu echipamente de protecție adecvate. Dacă intră 30-40% din personalul medical în carantină sau în izolare la domiciliu, atunci degeaba vom avea aparate. Dacă nu avem oameni, nu are cine să ne îngrijească bolnavii.

Virusul ăsta, după toate previziunile, se va cam învârti în lume. De o săptămână avem o creștere ascendentă în țările Americii de Sud, dar și în Africa Centrală. Se extinde, se învârte în lume și își caută masa receptivă.

În Europa, după toate probabilitățile, depășim vârful în două, trei săptămâni și pe urmă scade numărul de cazuri, nu neapărat de decese.

Cu multă probabilitate și acesta va fi unul dintre componentele viitoare a sezoanelor așa-zis gripale. Adică iarna, primăvara, când pe lângă virusurile eco, Coxsackie, adeno, rino şi gripale, va circula şi acesta, cel puţin câţiva ani buni până ce populaţia îşi va dobândi imunitate naturală după boală într-un procent semnificativ sau dacă se va pune la punct un vaccin, atunci inclusiv după vaccinare.

Cu alte cuvinte, s-ar putea să devină un virus sezonier, care scade în intensitate şi în extindere în funcţie de gradul de imunizare a populaţiei.”, susţine profesorul Molnar Geza pentru Q Magazine.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top