WikiLeaks de România: politica jenantă!

Iar dacă acestea presupun creionarea caracterelor umane care conduc ţara-gazdă, atunci ambasada asta va face, fără milă!
WikiLeaks nu e altceva decât o oglindă a adevăratei munci de apărare a intereselor pe care o face orice ambasadă, cu atât mai mult Ambasada SUA. Câteva decenii de comunism au fost suficiente pentru ca românul să-şi formeze o imagine idilică despre ambasade.Acestea fie reprezentau inserţiile lumii libere, avanposturi ale democraţiei şi ale bunăstării (cazul ambasadelor occidentale), fie adevărate găuri negre, copii ale imperiului răului (cazul Ambasadei Rusiei sovietice). Însă românii şi-au creat, atunci când vine vorba despre Ambasada SUA, o imagine deformată, crezând că este un fel de club de domnişoare de pension, o organizaţie guvernamentală al cărei singur scop este asigurarea bunăstării poporului român şi a taclalelor cu poeţii disidenţi agreaţi de către Comitetul Central (care deveneau mai târziu şi mari moşieri, dar şi formatori de critici).Ambasadele nu sunt nici una, nici alta.Dacă ar fi să definim doar rolul lor teoretic, ele ar trebui să aibă un rol de reprezentare, de informare şi de promovare a intereselor statului respectiv pe lângă ţara-gazdă.Practic însă, orice ambasadă nu face altceva decât să urmărească şi să promoveze cu încăpăţânare interesele Centralei, de orice natură ar fi ele!Exact ceea ce cere şi România de la propriile ei ambasade. Când vine vorba însă despre ambasadele SUA, tind să-i dau drepxate lui Theodor Paleologu: „
Este legat de constituirea unui profil psihologic al diferiţilor lideri.Oricum, americanii sunt lideri în acest domeniu de profil psihologic, există chiar o instituţie în subordinea CIA". (Adevărul, 6 aprilie)Explicând fenomenul WikiLeaksRomânia pare să fie în topul preferinţelor americane, probabil pentru antrenament, atât timp cât prima telegramă de acest fel, contorizată în ianuarie 1990, sună cam aşa: SUA ar fi preferat ca FSN să conducă ţara, şi nu Coposu!De ce?Răspunsul e simplu: nu-l cunoşteau.Afacerile se fac cu oamenii pe care-i cunoşti, nu cu pătimaşii prodemocraţie!Halucinanta poveste a WikiLeaks din jurnalele româneşti nu are totuşi o concluzie: cea mai mare parte din ceea ce s-a scris se referă doar la ambasadele SUA, iar toate scurgerile de informaţii din tot acest scandal au apărut pe canalul de comunicare dintre ambasadele americane şi Departamentul de Stat American (Ministerul de Externe).
Mai toate aceste scurgeri se refereau la percepţiile brute ale diplomaţilor americani din statele respective. şi, totodată, au devoalat interesele americane în respectivele state. Un adevărat secret al lui Polichinelle: ambasadele SUA promovează interesele americane în statele unde sunt reprezentate.Că metodele şi formele de manifestare n-or fi ele chiar atât de morale contează prea puţin. În definitiv, este vorba despre un alt gen de legislaţie şi un alt tip de abordare a relaţiilor internaţionale. Şi ar mai fi un aspect, prea puţin scuturat de moraliştii relaţiilor interstatale: oare alte mari puteri procedează într-un mod diferit?Ar fi interesant de descoperit, de exemplu, ce se ascunde în spatele fluxului de informaţii dintre ambasadele britanice şi „perfidul Albion" sau între ambasadele sovietice şi Kremlinul lui Vladimir Putin! Ca o diferenţă fa?ă de practica diplomatică românească a ultimelor decenii, alte state chiar trimit în misiunile diplomatice oameni care să lucreze pentru ţara lor: să transmită o imagine clară asupra aspectelor ce nu pot fi filmate din satelit: caracterele umane, relaţiile dintre diferiţi actori politici, interese economice, slăbiciuni, puncte tari, intenţii şi alte previziuni care pot afecta politica propriei ţări.Doar noi, românii, avem impresia că „plecatul la post" e un fel de recompensă pentru anii în care am slujit pe unul sau pe altul dintre potentaţii zilei.Diversele ambasade de prin Havana, Tunis, Washington sau consulate de prin Marsilia stau mărturie pentru asta!Nu ştim prea multe despre episodul original al WikiLeaks, ceea ce ştim acum este că el s-a transformat într-un fenomen controlat, în care imensitatea informaţiilor sosite în presă nu mai face posibilă decelarea adevărului de minciună.
E vorba despre aşa-numita minciună prin inundarea adevărului!Cert este că, dacăSUA şi-ar fi propus acest lucru, n-ar fi reuşit atât de bine: demonstrarea potenţei informative a americanilor.Practic, nu există domeniu de activitate al oricărui colţ al ţării (şi nu ne referim doar la România) care să nu fie acoperit informativ de către „binevoitorii" ambasadelor americane.Fait accompli, după cum bine ar spune cardinalul Mazarin!De trei sute de ani, sub fanarioţiDacă este să ne referim strict la România, în definitiv, ce au scos la iveală aceste „cablograme"?
Prea puţin contează nivelul de secretizare de unde au fost extrase informaţiile cu pricina.Contează doar ideea generală care s-a creat: apetenţa politicanului român de „a se da mare", de a bârfi, de a trăncăni vrute şi nevrute, de a etala minime niveluri de loialitate, de a câştiga puncte în faţa  americanilor printr-o logoree debordantă, specifică, de altfel, tuturor latinilor.Ceea ce e mai trist este că acelaşi comportament diletant pare-se că este manifestat şi pe la alte ambasade, Franţa, Marea Britanie şi, de ce nu, Rusia fiind beneficiarele felului locvace de a fi al politicienilor români.Pentru micul politician român, poetul debutant, funcţionarul politic sau parlamentarul insipid, invitarea pe la vreo ambasadă a ajuns să fie un moment de maximă satisfacţie pe care o tot povesteşte cunoscuţilor, uitând să spună însă câte poveşti a debitat acolo şi cum s-a „dat mare" cu toate cunoştinţele lui, cu toate bârfele lui şi cu toate micile lui promisiuni.Ceea ce dezvăluie aceste scurgeri controlate nu este micimea politicienilor români, ci tocmai impresia pe care o transmit diplomaţii americani despre politica românească şi, prin extensie, despre români.La fel de trist este că americanii au aceeaşi impresie pe care o aveau şi pe vremea gestionării postului Radio Europa Liberă: specularea conflictelor mărunte dintre intelectualii din diaspora a fost cel mai bun combustibil pentru promovarea intereselor americane, la fel cum speculează şi astăzi!
Ceea ce mai dezvăluie aceste scurgeri este aceeaşi atitudine superioară, suficientă, chiar sfidătoare pe alocuri.O atitudine care, amar vorbind, nu se deosebeşte cu nimic de acelaşi tip de atitudine imperială, de astă dată sosită de la Est: Rusia.O Rusie care, incidental vorbind, chiar respectase până la un anumit punct diplomaţia românească, dar care citeşte şi ea WikiLeaks şi care, mai mult decât sigur, are propriile ei dosare cu telegrame.Acelea ar fi interesant de citit!Marile Puteri nu discută cu cei fără coloană vertebralăTrist este că, de exemplu, în decembrie 2010, cam cu vreo două zile înainte de apariţia „scurgerilor" similare, Ambasada SUA de la Budapesta făcea o notă oficialăGuvernului ungar prin care-l informa despre această posibilitate.
La Bucureşti, încă întârzie această notă!Citind însă, chiar şi printre rânduri, acelaşi tip de dezvăluiri din Polonia, afli despre cerbicia polonezilor care se lupxă pentru orice drepx al lor din relaţiile internaţionale, despre relaţiile lor privilegiate cu Vaticanul, despre activitatea serviciilor lor secrete pentru bunăstarea naţiunii, dar şi despre conflictele dure pe care le au cu ruşii.Aşa tip de dezvăluiri şi-ar dori orice român!Şi totuşi, care e profilul făcut de către Ambasada americană politicienilor români, aşa cum bine spunea Theodor Paleologu?De fapx, ce ne dezvăluie atât de extraordinar aceste scurgeri de informaţii?Că oamenii politici de top sunt, mai mult sau mai puţin, exact aşa cum îi şi percepe lumea şi exact aşa cum se autodefinesc fie prin discurs, fie prin comportament.
Iar pentru iniţiaţi, nu contează informaţia brută pe care o trimite „sursa" din România, ci analiza pe care Departamentul de Stat o face pe seama acestor informaţii. De exemplu, deloc surprinzător, cantitatea enormă de informaţii despre Traian Băsescu nu face altceva decât să-i creeze preşedintelui acelaşi tablou pe care îl au şi susţinătorii, şi detractorii săi: un preşedinte-jucător.Fie că jonglează cu dosarele lui Adrian ăstase, fie că se joacă uneori cu promisiunile achiziţionării avioanelor F-16, rămâne şi în informările Ambasadei americane către Washington acelaşi om politic imprevizibil, coleric, de nestăpânit, dar şi necredibil.Poate un element de noutate ar fi definirea lui ca „proamerican", ceea ce ar părea surprinzător, având în vedere completa sa inapetenţă pentru orice demers de politică externă.Aici însă trebuie decelat cu maxim efort chirurgical termenul de „proamerican" pe care-l foloseşte Ambasada SUA.Atunci când noi, românii, folosim acest termen, ne referim la doctrine sau la abordări strategice, pe când diplomaţii americani se referă exact la ceea ce-i doare cel mai mult: interesele economice americane pe termen mediu în România, mai exact, concreteţea contractelor cu marii investitori americani în România, de exemplu Bechtel sau Boeing, companii care, să fim serioşi, au contribuit cu sume bunicele în campania electorală a actualului preşedinte american şi pentru care preşedintele român, neforţat de nimeni, s-a oferit să fie garant! Dublu discurs sau interese?Tot americanii mai vorbesc şi despre dublul discurs atunci când vine vorba despre politica românească, uitând despre propriul lor dublu discurs atunci când vine vorba despre interesele economice: „
Este îngrijorătoare mărirea influenţei oligarhilor din România, dar şi rolul acestora ca unealtă a intereselor ruseşti", zicea Ambasada SUA, pe vremea lui Taubman.Uitând să specifice însă că această expresie, „unealtă a intereselor ruseşti", se referea la competiţia liberă, pe piaţa capitalistă, între diversele companii ruseşti şi cele americane!Dar, nu-i aşa, tot ce e american e bun şi tot ce e antiamerican e comunist!Curat McCarthysm de secol 21! Dacă nu am şti că acest set de telegrame reprezintă frustrarea pierderii unor licitaţii pe vremea lui Tăriceanu, până şi forma lor de redactare aduce aminte despre perioada Războiului Rece!Din acest punct de vedere, nota generală a comunicărilor americane către Washington rămâne constantă: laudă politicienii români care iau decizii economice favorabile firmelor americane şi îi critică dur pe cei care pun la îndoială fairplay-ul acestor firme.
Exemplul European Drinks este elocvent pentru modul în care înţelege Washingtonul competiţia liberă pe piaţa românească: Coca-Cola este un înger, iar fraţii Micula de la Oradea sunt nişte demoni mafioţi doar fiindcă au îndrăznit să concureze cu gigantul american cu un produs românesc, pe piaţa românească! Mai dezvăluie aceste telegrame WikiLeaks şi rolul de batistă pe care l-a jucat Ambasada SUA atunci când diverşi potentaţi (ne)credibili au alergat să se plângă de tratamente nepreferenţiale. Şi Traian Băsescu, şi Mircea Geoană stau mărturie micimii pe care-o poate avea un personaj politic care ar fi vrut să fie investit cu încrederea populaţiei.Pentru Departamentul de Stat, toţi aceşti oameni, sute din întreaga lume, sunt acele mici elemente care compun masa lor de manevră politică, acel buton pe care-l apeşi atunci când ai nevoie.Indiferent că sunt de stânga sau de dreapxa.Interesele americane, bravo lor, prevalează în faţa oricărei conştiinţe politice externe, Nazarbaiev al Kazahstanului fiind chiar cu atenţie ocolit de către aceleaşi telegrame WikiLeaks.Telegrame asupra cărora nici măcar Assange nu pare să mai aibă, de mult, niciun control! Doar americanii!             Qui prodest?Din punctul nostru de vedere, pentru estul Europei, WikiLeaks rămâne un exerciţiu de putere, un show the flag.
Nimic din aceste dezvăluiri nu a deranjat politica americană, dar toate dezvăluirile au pus anumite semne de întrebare politicienilor est-europeni.Mai ales celor din România.A fost un fel de apropo, un exemplu de potenţă, un pacemaker oferit de către americani pentru ca politica dâmboviţeană să-şi acordeze comportamentul cu pasul normal al democraţiei funcţionale şi, de ce nu, în conformitate cu interesele americane!