Deși marea majoritate a ucrainenilor sprijină activitatea lui Volodimir Zelenski, procentul este în scădere netă în 2024, potrivit rezultatelor unui sondaj publicat de un institut de specialitate din Kiev, informează Agerpres.
- Pentagonul anunță retragerea a 5.000 de soldați americani staționați în Germania
- Acordul Mercosur a intrat în vigoare
- Bolojan: Pensia specială nu va mai putea fi cumulată cu salariul în sectorul public. CSM arată că proiectul adoptat de Guvern e neconstituțional
- Topul libertății presei: România, locul 49 mondial. Ce state africane o depășesc
- Q Magazine face-to-face with Alexandru Balan. Pawn. Spy. Traitor.
Institutul Internaţional de Sociologie din Kiev (KIIS) a efectuat un sondaj telefonic pe un eșantion de 2.000 de persoane care trăiesc pe teritoriul aflat sub control ucrainean, între 2 şi 17 decembrie, la circa o lună după victoria lui Donald Trump la alegerile prezidenţiale din SUA, victorie care a reaprins speculaţiile despre posibile discuţii de pace cu Moscova.
„În ce măsură aveți încredere sau neîncredere în Volodimir Zelenskyi?” a fost întrebarea la care respondenții puteau alege una dintre opțiunile următoare: „nu am deloc încredere”, „mai degrabă nu am încredere”, „mai degrabă încredere“, „încredere totală“.
52% dintre ucrainenii chestionaţi au declarat că „au încredere” în Volodimir Zelenski, o cifră în scădere netă faţă de sfârşitul anului 2023 (77%), şi care reflectă o diminuare a sprijinului pentru preşedintele ucrainean, după aproape trei ani de război de mare intensitate.

Sprijinul actual pentru şeful statului ucrainean, aflat în funcţie din 2019, este mai accentuat în vest (60%) şi în centru (52%), regiuni relativ neatinse de război, decât în est (doar 42%) şi în sud (46%), unde au loc cele mai multe lupte.
În prezent, conform acestui sondaj, aproape 4 din 10 ucraineni (39%) spun că „nu au încredere” în Volodimir Zelenski, aproape dublu faţă de decembrie 2023 (22%).
Preşedintele ucrainean a fost ales în aprilie 2019, când a promis în special că va lupta pentru pace cu Rusia, aminteşte AFP. Popularitatea sa a scăzut apoi, înainte de a exploda vertiginos, cu o creştere a indicelui de încredere la aproape 90%, după invazia pe scară largă a Rusiei din 2022.












































