13-15 iunie 1990. Zilele negre în care România a fost întoarsă din drumul ei

Sâmbătă, 13 iunie 2020, în curtea Muzeului Municipiului București a avut loc vernisajul expoziției de fotografie-document Fenomenul Piața Universității 1989-1990. 30 de ani. Autorii celor 52 de fotografii istorice, realizate în condiții tehnice excepționale, sunt Nic Hanu, Victor Roncea și Pascal Ilie Virgil. Evenimentul a fost organizat de jurnalistul Victor Roncea cu sprijinul Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), al Asociației Artiștilor Fotografi din România (AAFR) și al Institutului National pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Romane (INST).

• Lumea are primul ei trilionar
• USR nu susține guvernul Tomac
• Kaja Kallas’s false apartheid remarks add fuel to antisemitism fire in Europe-top european Rabbi
• Kaja Kallas generează un nou scandal. Un cunoscut rabin o acuză pe șefa diplomației europene că declarațiile sale false alimentează flăcările antisemitismului
• Prefectul de Timiș a demisionat

De la bun început, Victor Roncea si-a declarat solidaritatea cu poporul american, prezentându-se și cu o șapcă Donald Trump 2020, afirmând totodată că America trece printr-o Mineriadă la scară mare dar care, după părerea lui, are aceiași organizatori din umbră ca cei ai Mineriadei din 13 – 15 iunie 1990, de la București. El a mai povestit, ca unul dintre cei implicați în organizarea Fenomenului Piața Universității 1990, că acesta se menține ca o demonstrație unică în istoria României, culturală, de credință și cu valențe morale profunde, anticomuniste, ce nu poate fi comparată cu alte mișcări de trupe civile organizate de serviciile puse în slujba Rețelei Soros.

În deschiderea vernisajului, președintele AAFR a prezentat activitatea și contribuția lui Nic Hanu la istoria fotografiei românești, subliniind că acestea sunt o garanție temeinică a valorii de document a fotografiilor expuse.
Eugen Negrea a publicat o serie de fotografii de la eveniment, însoțite și de descrierea acestuia, din care redăm:

„Despre evenimentele care au avut loc în dimineața zilei de 13 iunie 1990 a vorbit dna arh Tomnița Florescu, un vice-primar al Capitalei care se zbate neîncetat să redea Bucureștiului binemeritata sa strălucire. Despre victimele violențelor din acele zile a vorbit prof. dr. Nicolae Constantinescu, eminent chirurg la Spitalul Colțea care a operat atunci, fără nici o clipă de răgaz, zeci de tineri mutilati sau aduși în spital cu plăgi împușcate. Însă minerii nu au venit cu arme de foc la ei, nu-i așa ?
Cu același respect pentru cuvântul rostit ca și pentru cel scris, maestrul Corneliu Vlad a evocat vizita de curtoazie a minerilor în redacția ziarului România Liberă și amenințările adresate tipografilor care tipăreau ziarul. Un ziar foarte influent în acea perioadă, cu un tiraj ce atingea 1 milion de exemplare zilnic.

Despre ziariștii care și-au asumat riscul de a depune mărturie scrisă și cinstită și despre modul barbar în care a fost eliberată Piața Universității a povestit dl. Miron Manega, actualul purtător de cuvânt al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.
Participant activ în Zona liberă de comunism a Romaniei, George Roncea a creionat, cu precizie și mâhnire deopotrivă, concluziile cristalizate de-a lungul anilor. Speranțele pe care le-am avut în urmă cu 30 de ani au fost curmate cu cinism de bâtele minerilor și de gloanțele forțelor de ordine.
Azi, cei ce au pus la calea odioasa ucidere a firavei democrații ce părea să rodească după deșertul comunist, trăiesc, da, cu bodyguarzi la poartă, pensii speciale și mașini de lux. Cei care au executat cu mândrie proletară ordinele primite își îneacă acum amarul vieții la gura minelor închise din toată Valea Jiului.
Toate acestea nu pot fi nicicând uitate: fotografiile expuse pe gardul Muzeului nu ne lasă”.

Arhitectura și Universitatea îmbibate de sângele studenților

Victor Roncea și Tomnița Florescu și-au mărturisit istoriile din acele zile și în relatările lor de pe Facebook.

„Evenimentul Istoric al zilei de 14 iunie 1990 – venirea minerilor la orele dimineții în Capitala României. Am fost printre cei care a văzut prima intervenție a lor în București, din turnul Arhitecturii, pe la 5 dimineața: spargerea cu toporul a ușilor Facultății de Geologie, de sub celebrul Balcon al Pieței Universității. Ajunsesem în turn în urma unui presentiment antrenat apoi și de un vuiet care creștea și se tot apropia. Bieții noștri colegi de la Ligă aveau să fie primele victime din România ale operațiunii securistice-militaro-polițiste. Bogdan Munteanu a ajuns la spital și a supraviețuit printr-o minune, cu pleura găurită, iar lui Marian Munteanu au vrut să-i taie capul. A fost apoi arestat și dus la Jilava direct de pe patul Spitalului de Urgență. Sorin Drăgan, redactorul șef al ziarului Ligii Studentilor, Glasul, a primit un cui de cale ferată băgat în vârful unei scânduri direct în cap, dacă nu mă înșel. Pe Eugen Popescu l-au prins pe acoperiș și i-au înfipt o șurubelniță de mână în picior, ca sa nu mai alerge, probabil.

Nouă, după ce ne-au prins, au vrut să ne violeze fetele, studente la Arhitectură în ultimul an, care își făceau lucrarea de diplomă. Lui George Roncea i-au spart capul cu toporul și apoi a fost cusut la fosta Unitate a Securității de la Măgurele, pe viu. Pe mine, că eram mai mic, m-a protejat un SRI-ist împreună cu fetele și ne-a băgat în mașina lui de la UM, cu care ne-a dus la Guvern de unde am aterizat în dube de deținuti la Măgurele, trecând prin cunoscutele de unii culoare de botez cu cizme și paturi de armă. Pe scările de la Arhitectură nu am scăpat de celebrele furtunuri cu cap metalic și bâte. La intrarea în Arhitectură era sa alunecăm pe sângele de pe jos. Nea Ilie, portarul, cred că fusese deja ucis când am ajuns noi, în șuturi și răngi, la parter. În Piață, fetele le-au lăsat amintire minerilor o mare parte din hainele lor. Atunci am rămas fără aproape toate filmele foto, după ce au descoperit câteva dintre cutii și au început să strige isteric „droguuri!”…

Tipii, pe care îi vedeam de foarte aproape, aveau ochii injectați și se suiseră efectiv pe Dacia cu stație la bord, ca un ciorchine de libărci, dacă vă puteți imagina, încercând să ne scoată pe geamuri, în ciuda SRI-istului cu casca albă. În timp ce mașina demara în trombă, cu un colț de ochi i-am văzut pe frații de la Ligă aruncați în fântâna de la Arhitectură, roșie de sânge. Senzația era că parcă trăiam într-un film în care așteptam să văd dacă personajul meu mai trăiește sau nu, după cum vrea regizorul. Dar Regizorul a fost bun și tare cred că nu i-a plăcut filmul ăsta. Așa că m-a mai lăsat, ca să vadă ce mai fac, fapte bune, ori ba. Iar eu am reușit performanța de a-mi ascunde ultimul film într-un loc absolut secret 🙂 – acum pot să-l dezvălui : lenjeria intimă – în care a rezistat (ca-n filme, nu?) și în lagărul de la Măgurele, unde am fost dispuși pe ciment, cu distanța socială regulamentară respectată, desigur, „în genunchi, cu mâinile la ceafă și fața la perete” (cât puteți rezista așa? încercați și dvs, că face bine la ținută). Fotogramele ultimului film, salvat, le puteți vedea în Expozitia deschisă azi la Muzeul Municipiului Bucureşti – Palatul Suțu, cu ajutorul Bunului Regizor. Slavă Lui pentru toate!”, a spus Victor Roncea.

Viceprimarul Capitalei: „Două studente aveau gurile sparte cu patul puștii”

Tomnița Forescu: „Așa este dragă Victor, eu, după telefonul primit de la soțul meu, Alexei, care era deja la spital la Urgență (era psiholog în secția de ATI) și care mi-a spus să vin repede căci sunt studenți internați cu răni grave, am ajuns acolo unde am văzut măcelul produs de niște brute conduse, este clar, de miliție și securitate …
Lui Bogdan îi înfipseseră o bâtă în spate și avea plămânul perforat, Marian era carne vie cu capul umflat, nea Ilie avea cred vreo 40 de fracturi căci îl călcaseră în picioare pe platoul miliției din Eforie, două studente aveau gurile sparte cu patul puștii …o oroare, am stat două trei zile acolo la Urgență căci mă căutaseră minerii acasă??? …cu poza mea în mână ???
Nea Ilie a murit puțin după aceea …
Așa este, urmele de sânge de pe treptele de la Arhitectură au rămas mult timp căci minerii au mai rămas în facultate …totul era vandalizat, spart cu topoarele …
Șase luni am adunat probe ca să-i dîm în judecată …și așa a rămas.”.