Featured

Starea economiei, după Cioloş. Creştere peste estimări

Premierul Dacian Cioloş a declarat, luni, în plenul reunit al Parlamentului, că România are o creştere economică previzionată pentru 2016 de 4,8%, peste estimările iniţiale, dar acesta nu este motiv de „prezentare triumfalistă” de date.

„Chiar dacă bugetul pentru 2016 a fost unul cu o marjă de manevră limitată, ne-am dat ca obiectiv o gestionare înțeleaptă a acestuia. Avem o creștere economică bună, dar nu cred că acesta este un motiv de prezentare triumfalistă. Mai important decât creșterea înregistrată în acest an este să putem demonstra că ne-am înscris pe un trend ascendent”, a declarat Dacian Cioloş.


În primul semestru al anului creșterea economică a fost de 5,2% din PIB, iar creşterea estimată pentru întregul an 2016, ţinând cont de rezultatele primului trimestru şi luând în considerare incertitudinile externe, este de 4,8%, faţă de numai 4,2% prognoza iniţială, pe care s-a construit bugetul.


În al doilea trimestru, PIB real a crescut cu 6% faţă de anul trecut.

Potrivit premierului, şomajul a scăzut în România, dar rămâne ridicat în rândul tinerilor, Cioloş avertizând că este nevoie de continuarea măsurilor de creare de locuri de muncă, altfel sistemul de pensii nu va fi sustenabil.

 „Acolo unde avem pensii contributive avem și un sistem de pensii durabil. O exacerbare a pensiilor speciale, care ies în afara sistemului contributiv, riscă să pună în pericol sistemul de pensii”, a mai spus prim-ministrul.

Vedem o continuare a tendinţei de scădere a şomajului, la 6,3% în acest prim temestru, faţă de 6,8% în primul semestru al anului trecut. În ciuda acestei scăderi generale, şomajul rămâne ridicat, în jur de 20-21% la tineri, şi aici trebuie să ne concentrăm atenţia în anii care vin pentru a stimula crearea de locuri de muncă

Dacian Cioloş

Potrivit premierului, odată cu scăderea şomajului, creşterea economică pe care o înregistrează România a dus şi la creşterea nivelului de salarizare, cu aproximativ 12% faţă de 2015, diferenţele văzându-se în special în sectorul IT şi în industria alimentară şi cea textilă.

În ceea ce priveşte sistemul de asistenţă socială, premierul a afirmat că intenţionează să reaşeze ponderea de la beneficii financiare către servicii sociale, care să încurajeze incluziunea şi crearea de locuri de muncă, pentru ca actuala creştere economică să rămână sustenabilă pe termen lung.

La şedinţă asistă membrii Cabinetului Cioloş.

***

Premierul Dacian Cioloş prezintă, luni, în plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului, un raport privind situaţia economică a României, invitaţia fiind făcută de grupul parlamentar PSD, care i-a cerut prim-ministrului că arate care este situaţia economică reală a ţării, inclusiv nivelul de colectare a taxelor, deficitul bugetar, deficitul de cont curent, deficitul comercial şi creşterea economică estimată care stă la baza execuţiei bugetare.

Decizia privind invitarea premierului Cioloş în Parlament a fost luată de Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, săptămâna trecută, la solicitarea PSD. 

Premierul Dacian Cioloş va avea la dispoziţie 30 de minute pentru a face o prezentare la început, urmând intervenţiile din partea grupurilor parlamentare, iar la final, Cioloş va putea să răspundă întrebărilor. PSD are la dispoziţie 32 de minute pentru intervenţii în plenul comun, PNL – 27 de minute, ALDE –  7 minute, UNPR –  6 minute; UDMR – 4 minute. Minorităţile naţionale au la dispoziţie 3 minute pentru discursuri, iar deputaţii şi senatorii neafiliaţi – 7 minute.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top