Mai multe tramvaie au sărit de pe şine după ce s-au ciocnit. Patru tramvaie de pe linia 41 s-au ciocnit în Pasajul Lujerului din Bucureşti. Două dintre tramvaie au deraiat, a declarat Brânduşa Raicean, purtătorul de cuvânt al RATB.
UPDATE 09.10 – Coliziunea nu a putut fi evitată întrucât tramvaiele se succedau la distanţă mică, au declarat reprezentanţii RATB. “Vatmanii celor trei tramvaie din spate au frânat, dar distanţa era foarte mică şi impactul nu a putut fi evitat”, a precizat purtătorul de cuvânt al RATB, Brânduşa Raeceanu, citată de Mediafax.
Accidentul s-a produs după ce un prim tramvai s-a defectat în pasaj, iar un altul care circula în spate nu a putut frâna la timp şi s-a produs impactul, ulterior fiind implicate alte două tramvaie care circulau în spate, potrivit Antena 3.
Potrivit primelor informaţii, aproape 40 de oameni au fost răniţi, printre aceştia aflându-se şi doi vatmani. Trei dintre persoanele transportate la spital se află în stare gravă, a declarat pentru Antena 3, Bogdan Opriţa, coordonatorul SMURD Bucureşti.Printre victime se află şi un copil, care a fost deja dus la spital.
Mai multe ambulanţe SMURD s-au deplasat la locul accidentului.
Traficul rutier a fost blocat în Pasajul Lujerului, în urma accidentului.
RATB a introdus o linie specială de autobuze pentru preluarea călătorilor din zonã. Echipe ale Regiei se aflã la faţa locului pentru repunerea tramvaielor pe linie.
















































