Copiii orfani mor pe capete în România. 852 de decese în orfelinate în perioada 2013-2015

Îi vedem tot mai des în reportajele difuzate la televiziune. Sau le vezi fotografiile alb-negru în ziare. Sau, dacă ai răgaz, le vezi ochii triști prin zăbrelele geamurilor când treci pe lângă un cămin de copii.

Înghesuiți în orfelinate, abandonați în spitale sau chiar obligați de unii tutori să apeleze la mila publică, cerșind în stradă câțiva bănuți! Vinovați pentru că s-au născut din întâmplare. Vinovați că încă așteaptă ziua în care își vor găsi mamă și tată adoptivi. Deși a fost modificată în urmă cu aproape un an, legea adopțiilor nu a încurajat această procedură legală de a le găsi părinți copiilor năpăstuiți de soartă. Și astfel ajungem să le atârnăm de gât cifre care îngrozesc. În fiecare zi cel puțin un copil din orfelinat moare. 852 de decese în casele de copii în perioada 2013-2015.

Ei sunt condamnați să rabde și să aștepte. Dar noi, noi suntem condamnați la resemnare?

Iată mărturia unui fost copil instituționalizat în Centrul de plasament Azur din Victoria. Astăzi, e adult.

“Vreau să uit copilăria mea
  Eşti singur pe lume, nu ai mamă, nu ai tată, nu ai fraţi. E îngrozitor să trăieşti întreaga viaţă o dramă. Sînt momente în care îţi doreşti moartea. În cămin trebuie să-ţi aperi ,,pielea“ şi nu ai încredere în cel de lîngă tine, nici chiar în colegul de cameră. Noi ne băteam rău. De regulă cei mari fac legea în cămin şi ei ne băteau. Am fost înrăiţi de mici de sistem şi în noi macină o ură. Îmi aduc aminte ce greu a fost. Ce bătăi mîncam în vacanţa mare cînd veneau colegii de la liceu în vacanţă. Tremuram sub pat de frică să nu mă găsească. Nu vreau să condamn pe nimeni, dar angajaţii îşi iau bani şi trec zilele şi nu fac nimic să ajute aceşti copii. Ştiu, eram răi, dar situaţia ne-a făcut să fim răi. E foarte greu şi doar noi, cei crescuţi în cămin, ştim cu adevărat acest lucru. De la înfiinţarea acestui cămin din Victoria şi pînă în 1998, cînd am plecat am trăit drama vieţii mele. Majoritatea copiilor internaţi au probleme psihice, nu este un secret, dar trebuie lucrat mult cu ei. Doar un singur psiholog angajat nu are ce face. Mulţi spun că am avut tot ce ne-a trebuit în cămin, dar nu e suficient. Ne lipseşte cei mai important pentru un copil, dragostea de părinţi. Părerea mea ar fi ca fiecare angajat din centru să aibă studii psihologice pentru că aşa s-ar rezolva problema orfanilor. Ar fi bine să se lucreze cu fiecare copil în parte pentru că sînt puţini internaţi. Noi eram, pe vremea mea, aproape 200 de copii instituţionalizaţi. Atunci temele erau teme, educaţia era educaţie. Noi aveam programe extraşcolare, dar acum foarte mulţii copii din centru rămîn corigenţi şi repetenţi. Îmi vine foarte greu să văd copii pe stradă sau în curtea căminului că îmi aduc aminte de zilele petrecute în cămin şi vreau să uit copilăria mea“. (preluare de pe Monitorul de Făgăraș)

Potrivit datelor Ministerului Muncii, 228 de copii şi 624 de adulţi din centre de plasament sau de recuperare au decedat în ultimii trei ani. Jumătate dintre ei erau internaţi în centre de recuperare din judeţele Suceava şi Bistriţa-Năsăud.