Cum suport eu politica …

Simt acut agresiunea televizorului asupra mea și cu toate astea, nu-l pot închide. Pe de-o parte este vorba de adicția de-a ști, pe de altă parte de fișa postului de journalist. M-am străduit să-mi populez viața mai mult cu esteticul, decât cu politicul ( întrucat între această dihotomie se desfășoară existența mea ) și succed urmărirea Orei de foc de la Realitatea TV  cu un fado interpretat de Amalia Rodriguez sau Sinteza zilei cu reîntoarcerea la romantismul eminescian.

Aseară am recitit basmul copilariei mele, „Lebedele” de Hans Christian Andersen, iar astăzi, între două demisii din PSD, am reascultat Rapsodia română a lui Enescu.

Îl vad uneori pe Mircea Geoană, pe ecranul televizorului și  în ciuda celor 51 de ani, îmi pare că este prima dată în viața cînd pierde. Și… fiind prima dată …nu știe cum! Ceea ce am prețuit cel mai mult la un om, mai ales politic, a fost mândria personală  și demnitatea. Nu-mi amintesc vreunul. Poate Crin Antonescu să mai fi scos la lumină, în ultimul timp, un concept desuet prin „vintageul ” cu care poate fi asociat, de onoare.

Chipul lui Geoană este pământiu, rozaliul lui Hrebenciuc este pal, parul  lui alb pare răvășit în dezordinea momentului pe care-l traversează PSDul, iar Vanghelie, tot mai tăcut, s-a făcut mai negru decât era. Însă, ceea ce nu înteleg totuși, pierzătorii, indiferent cum îi cheamă , este că politica înseamnă competiție, statuată prin însăși ideea de democrație, de alternanța la putere prin voința demosului  și că onoarea te poate salva de la moartea politică, aducandu-ți , paradoxal, chiar respectul urmașilor sau pe cel al adversarilor.

Acolo unde este vorba de valoare, timpul nu va face decât s-o evidențieze, și cazul Adrian Năstase, despre care până și Traian Băsescu a spus într-un mediu privat, că este singurul politician pe care-l respectă, este elocvent.Ceea ce pare intristător nu este atât înfrângerea, cât trîdarea unor oameni care până mai ieri, își declaraseră, omagiile și-și așezaseră teritoriile topografice sau de influență la picioarele lui Mircea Geoană. Dar de ce tocmai el este surpins ? Pîi, nu el l-a trădat pe Adrian Năstase? Nu el a candidat împotriva lui Ion Iliescu ? Ceea ce se-ntâmplă acum în PSD nu este decât confirmarea unui dicton pe care un lider drag mie mi-l spune mereu, și anume că „viața-i lungă !”, în timp ce eu, mai religioasă, îi răspund:„și Dumnezeu nu doarme…cât de lungă ar fi ea !”

Trădările de azi pe care PDl ul le provoacă, încurajează și recompensează, se vor întoarce , ca un efect de bumerang , chiar în sânul acestui partid. Pentru că nimic, în politică, nu este ireversibil. Până și istoria se scrie și rescrie permanent, în funcție de  gustul istoricilor. Cine l-ar fi văzut vreodată pe Ceaușescu ieșind dintr-un tab și aranjându-și căciula pe frunte în cea mai plină de milă scena vazută ever pe televizor? Sau pe Ion Iliescu înfrânt de profesorul Emil Constantinescu pentru ca mai apoi,  să se reîntoarcă triumfător ? Cine ar fi putut imagina vreodată noaptea de la Confort ? Și sunt doar câteva dovezi că imposibilul este posibil. Victoriile de acum , vor fi înfrângerile de mîine. Acesta este ciclul normal al politicii, al vieții  și al moralei. Este doar o chestiune de timp… și cei care au răbdare, vor vedea. În timp ce pregătesc emisiunea de sâmbătă , de la Antena 3, unde îl avem invitat pe Miron Mitrea, vibrează din boxele computerului Enescu…Altfel n-aș mai putea suporta politica. http://www.youtube.com/watch?v=DAZBMii0a1E&feature=related