Sincer, nu înţeleg de ce filmul The Kids Are All Right a fost aşa apreciat de critici.

Actual

The Kids Are All Right

Sincer, nu înţeleg de ce filmul The Kids Are All Right a fost aşa apreciat de critici.
A luat Globul de Aur pentru cea mai bună comedie, Annette Bening a luat acelaşi premiu pentru rol principal, iar la Oscaruri are patru nominalizări (film, rol feminin principal, rol masculin secundar – Mark Ruffalo – şi scenariu adaptat). Recunosc, subiectul este foarte interesant: doi copii născuţi în urma unei inseminări artificiale şi crescuţi de un cuplu de lesbiene vor să-l cunoască pe donatorul de spermă care a făcut posibilă propria lor existenţă. Întâlnirea cu Paul va da însă peste cap viaţa liniştită a familiei, copii reacţionând fiecare diferit la întâlnirea tatălui-surogat, iar una dintre mame chiar mergând un pic prea departe. Actorii se potrivesc destul de bine rolurilor, ideea e foarte bună, dar parca ceva lipseşte.Cred că scenariul ar fi putut fi mai amuzant (măcar să justifice Globul pentru comedie), iar filmul, făcut într-un ritm mai alert, gen As Good  as it Gets.Îmi pare rău să dezamăgesc, dar şi eu am fost, la rândul meu, dezamăgită de acest film, pe care îl consider insipid.Vina cred că îi aparţine în exclusivitate regizoarei şi scenaristei Lisa Cholodenko, care nu avea experienţa necesară regizării unui film de asemenea anvergură.Nici măcar actorii Annette Bening, Julianne Moore şi Mark Ruffalo nu reuşesc să salveze situaţia, iar Bening, care este o actriţă extraordinară, va pierde şi în acest an Oscarul, sunt convinsă, deoarece Natalie Portman face un rol mult mai bun în Black Swan.Rămâne să aflăm adevărul pe 27 februarie.
Până atunci, recomand acest film doar cinefililor, care vor avea răbdare să-l vadă. 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top