Cum temperatura de afară începe să dea semn de normalitate, iar Europa nu e niciodată mai frumoasă ca toamna, merită să puneţi la încercare răbdarea şefilor şi să mai solicitaţi o zi în plus de concediu.

Actual

It’s (perfect) time for City Break!

.. pentru un City Break. Că alegeţi Florenţa, Paris, Viena, Praga sau Madrid, nici nu mai contează. Căutaţi însă să vă abateţi de la ghidurile turistice şi să inovaţi puţin. Iată câteva exemple:

 

Madrid, La Magia en la BNE. Biblioteca Naţională a Spaniei găzduieşte până pe 4 septembrie expoziţia La Magia en la BNE  care prezintă, pentru prima dată în lunga sa istorie, o colecţie de literatură de magie şi scamatorie, o selecţie de aproximativ o sută de lucrări tipărite în întreaga lume.

Florenţa, Rodin e Dalì: omaggio a Dante Alighieri. Un eveniment unic, organizat, până pe 28 septembrie, de dealeri de artă importanţi, francezi şi elveţieni, în colaborare cu Fundaţiile Rodin şi Dali. 120 de litografii şi sculpturi Dali cărora li se alătură 160 de gravuri şi 20 de sculpturi Rodin, inclusiv „Gânditorul”, reprezentarea a peste 100 de poeme ale „Divinei Comedii”.

Viena, Profetul – Lumea lui Karl Wilhelm Diefenbach. Karl Wilhelm Diefenbach (1851-1913) a fost un artist excentric care a făcut senzaţie în Germania anilor 1880: un vegetarian în picioarele goale, acoperit mereu de o pelerină cu glugă, pledând pentru nudism, un autointitulat profet şi nu în ultimul rând un pictor de imagini monumentale, pe care le-a folosit pentru a face publice ideile sale.

 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top