Ellen Tauscher, subsecretarul american de stat pentru controlul armamentului şi securitate internaţională, va participa săptămâna viitoare, joi, la Bucureşti, la o conferinţă despre scutul antirachetă, anunţă Institutul de Studii Populare (ISP).

Uncategorized

Ellen Tauscher vine la conferinţa despre scutul antirachetă de la Bucureşti


Potrivit unui anunţ de presă, ISP şi Fundaţia Konrad Adenauer organizează joi după-amiază în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”  din Bucureşti conferinţa cu titlul: “Scutul antirachetă. Implicaţii pentru Securitatea Transatlantică”. Printre invitaţi figurează Tauscher, dar şi ministrul de externe, Teodor Baconschi, sau consilierul prezidenţial pe probleme de securitate naţională, Iulian Fota.  Tauscher s-a întâlnit săptămâna aceasta cu vicepreşedintele Senatului, Cristian Diaconescu, care s-a aflat în vizită în SUA, la invitaţia părţii americane. Diaconescu a invitat-o pe Tauscher şi pe alţi oficiali americani să participe în Parlamentul României la procedura de ratificare a acordului privind Scutul antirachetă.” Am primit asigurări că vor onora această invitaţie”, a scris senatorul pe site-ul său.
Acordul cu SUA privind scutul antirachetă a fost desecretizat pe 23 septembrie.  Președintele Traian Băsescu a explicat că ambele țări câștigă securitate de pe urma acestui acord, ce va trece prin Legislativele SUA și al României. “Sistemul care se amplasează e unul antirachetă, defensiv, destinat să lovească rachete balistice care ar fi lansate împotriva teritoriului României, împotriva a parte din teritoriului aliat din interiorul UE sau împotriva SUA. Dacă venim în zona politică, e un document oficial care, în preambul vorbește de parteneriatul strategic dintre România și SUA, e un document juridic care va trece prin Parlamentul SUA și Parlamentul României, urmând a fi ratificate ca legi”, a arătat șeful statului.
Acordul privind scutul antirachetă a fost semnat, pe 13 septembrie, la Washington de către ministrul român de Externe, Teodor Baconschi, şi secretarul de stat american Hillary Clinton.

 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top