MIRCEA COȘEA: O economie fără suflet

Ce ghinion poate fi mai mare decât acela că după ce ai urmat cu sârguință indicațiile FMI, după ce ai introdus cel mai drastic regim de austeritate din Europa, după ce ai redus deficitul și după ce ai ieșit din recesiune chiar cu puțin peste zero să nu poți mări nici salariile și nici pensiile pentru că, tam-nisam, iar vine criza mondială peste noi.

Nimeni nu poate nega efectul de contagiune pe care declanșarea unui nou val al crizei l-ar avea și asupra României dar oare nu ar fi trebuit ca măsurile atât de dure luate pe parcursul ultimilor doi ani să ne ofere și un scut de protecție anticriză? Nu ar fi trebuit ca echilibrarea bugetară să ne permită măcar un minim de măsuri de relansare economică, mai ales că populația nu are niciun beneficiu în urma acestei echilibrări?

Dacă aceasta este realitatea, ar trebui măcar acum, în al doisprezecelea ceas înaintea pericolului, să ne întrebăm ce s-ar mai putea face. Răspunsul guvernamental este cel clasic și bine știut: trebuie susținut principalul (și unicul) motor actual al dezvoltării, adică exportul, trebuie să fim prudenți și, conform președintelui PD-L al comisiei buget finanțe a Senatului, ar trebui impozitate toate pensiile. Recent a mai apărut o teorie oficială, aceea că salvarea României ar fi posibilă prin reinventarea mineritului.

La rândul său, Banca Națională face eforturi din ce în ce mai costisitoare de susținere a cursului și de monitorizare atentă a băncilor cu capital grecesc, devenind mai favorabilă cererilor de revenire cât mai curând posibil la nivelul anterior măsurilor de reducere a salariilor și pensiilor.

Totul pare însă a fi în zadar. Rata de creștere pentru anul viitor a fost revizuită în jos, revenirea la salariile și pensiile dinaintea reducerii s-a amânat sine die, „până când va fi posibil”, cum a anunțat consilierul personal al primului ministru, se pregătesc noi restructurări, se scumpesc gazele și gigacaloria, crește șomajul.

Care este cauza, odată ce, trebuie să recunoaștem, guvernul a urmat ad-litteram acordul cu FMI, a obținut un nou acord de precauție și, de bine de rău, a realizat echilibrul bugetar.

Părerea mea este că nu putem avea rezultatele promise deoarece suntem victima unui teribil efect pervers al tuturor măsurilor pe care oficialii le-au luat din 2010 și pe care le  numesc măsuri anticriză și de modernizare a României. Este un efect care sper că a apărut ca urmare a incompetenței și a lipsei de viziune strategică și nu ca urmare a unei strategii politice bine gândite.

Toate măsurile (austeritatea, legea salarizării unice, legea pensiilor, legea învățământului ș.a.m.d.) au ca efect pervers uciderea sufletului economiei românești. Sufletul economiei îl reprezintă oriunde și oricând „omul de afaceri”, adică întreprinzătorul privat, exponent al clasei de mijloc și al propriului capital, reprezentant al intereselor naționale oglindite în implicarea pe care o are în crearea de locuri de muncă și dezvoltarea comunităților locale.

Degeaba sperăm să sporim exportul, să relansăm economia prin investiții în minerit sau prin orice alte metode și instrumente preluate din cel mai modern ghid al FMI, economia noastră nu mai are suflet, este doar o mașinărie gripată pe care nu mai are cine să o pună în funcțiune. Economia nu este nici o sumă de bani, nici un morman de fiare, nici cele mai perfecționate instrumente IT, nici măcar cele mai mari averi din lume. Economia este omul și interesele sale, comportamente și atitudini, motivări sau demotivări.

Economia românească nu mai este, din acest punct de vedere, o economie. Este doar o aritmetică bugetară din care forța ei motrice, interesul antreprenorial, au fost reduse sub limita normală. Omul de afaceri și matca lui, adică vitala clasă mijlocie, au fost eliminați. Politicile ultimilor doi ani au aruncat apa din copaie cu copil cu tot.