Greşelile succesive ale PNL

PNL nu pare prea dornic să „lupte” electoral, crezând că sigla USL este suficientă pentru a câştiga voturile din teritoriu, de aceea conducerea amorţită de la Bucureşti acceptă compromis după compromis în judeţe, până când va realiza că nu mai are filiale pe care să le conducă „la victorie”.

Anul electoral 2012 ar fi putut fi, pentru PNL, o excelentă ocazie pentru a-şi schimba garniturile din teritoriu sau măcar să le optimizeze. Căci, spre diferenţă de alte campanii electorale, faptul că se candidează sub sigla USL reduce mult din charisma sau fondurile aceloraşi „baroni” locali care strangulează de obicei aplicarea programelor partidului. Votul sub sigla USL ar fi permis practic PNL posibilitatea de a-şi promova, sub această umbrelă, noi lideri locali şi noi caractere în echipa naţională. Votul politic naţional de peste 50% garantează asta. Şi totuşi, PNL alege să fie comod şi să se bazeze pe aceleaşi caractere, aceleaşi figuri politic-apatice, dar active în domeniul afacerilor, cu trei sau patru partide deja la activ.

„Non-combat”, numele tău e PNL!

PNL nu a fost niciodată un partid „de lider”, ci mai ales un partid „de idei”. Comparându-l cu celelalte două mari partide de pe scena publică, vedem că PSD încă mai „trăieşte” prin prisma lidershipului lui Ion Iliescu sau a charismei lui Adrian Năstase, iar PD-L supraviețuiește exclusiv datorită „impozanţei” politice a lui Traian Băsescu. Ceea ce încearcă acum PNL să facă, să îşi fabrice o mască de lidership personal, nu numai că nu-i este caracteristic, dar poate să-i fie fatal. Faptul că permisivitatea liberalilor faţă de eşaloanele 2 şi 3 ale comunicatorilor din teritoriu a ajuns să fie deranjantă, deja spune ceva.

Mesajul partidului nu mai poate fi purtat de către altcineva decât de cei 3 sau 4 lideri care au „aprobare” să iasă „pe sticlă”, restul activiştilor din teritoriu, fie ei preşedinţi de Consilii Judeţene, primari sau consilieri fiind în mod inexplicabil abandonaţi de către echipa managerială de la „centru”.  O echipă care pare să fie setată doar pe crearea şi înfrumuseţarea propriului lider şi nu pentru sedimentarea programelor liberale în teritoriu. Iar puţinii primari şi consilieri pe care îi are acum PNL în teritoriu sunt extrem de expuşi politicii agresive a PD-L şi fără să fie protejaţi de un mesaj clar şi de o politică solidă a conducerii centrale vor fi extrem de vulnerabili promisiunilor şi şantajului PD-L sau UNPR. O altă greşeală pe care PNL pare să o ignore: eroziunea constantă a liderilor locali sub presiunea constantă  a partidelor aflate la putere.

Războiul personal

PNL pare să fie cumva intoxicat de războiul personal al lui Crin Antonescu cu preşedintele Băsescu. Un război la care este împins, destul de vizibil, şi de către Dan Voiculescu. Şi totuşi, ce uită liberalii este că partidul lui Dan Voiculescu a mai intoxicat cel puţin două alianţe politice şi este pe cale să o intoxice şi pe a treia.

Din vârful funcţiei de preşedinte al liberalilor nu se prea văd forfota şi nemulţumirea liberalilor din teritoriu, şi nici imposibilitatea lor de a negocia la nivel de comună şi oraş, o imposibilitate pe care Antonescu o impune prin acest război personal. Practic, PNL este un fel de UNPR întors pe dos. Dacă partidul „dezertorilor” are prea mulţi lideri pentru câţi membri are, PNL are prea mulţi membri pentru cât de puţini lideri are. Varianta revenirii în frunte a lui Călin Popescu Tăriceanu nu ar fi o variantă de neluat în seamă pentru liberali, dacă chiar vor să aibă o voce în următoarea guvernare. Mai ales că el este şi un lider care ştie să gestioneze mult mai bine relaţiile cu preşedintele, dar şi cu grupurile parlamentare. Lucruri care, aparent, până la proba contrarie, lui Crin Antonescu îi sunt străine.

Lipsa mesajului

Nu numai dorinţa şi forţa de a-şi restructura organizaţiile locale le lipsesc liberalilor, ci şi curajul de a avea comunicatori de imagine sau lideri de opinie independenţi, alţii decât cei 2 sau 3 care au confiscat mesajul partidului. Mesajul liberal ajunge să fie perceput în teritoriu strict ca unul împotriva „persoanei Băsescu”, fără a avea imaginaţia de a explica electoratului că nu „persoana” este vizată, ci sistemul comportamental care a fost brevetat şi introdus de actuala guvernare.

În timp ce liberalii impun doar o aparentă disciplină la nivelul conducerii centrale, în teritoriu debandada ia amploare şi accente de ilaritate: foşti PRM-işti cu state vechi preiau funcţii la nivelul Birourilor Politice Locale, consilierii locali PNL votează „en-gros” diverse proiecte „cu cântec” împreună cu reprezentanţii PD-L, o groază de liberali nici nu mai dau doi bani pe protocoalele USL, zeci de primari abandonează „cauza liberală” şi promit „supunere” acestei adevărate „Mafalde” care este UNPR, practic în fiecare judeţ există mari oraşe în care aceste protocoale nici nu s-au semnat şi nici nu se vor semna vreodată. Mai mult decât atât, nedirijaţi de către „centru”, fără un dialog real între eşaloanele decizionale, fără a avea informaţii reale, înclinaţia liberalilor din teritoriu de a se „înfrăţi” cu foştii lor colegi PLD-işti/PD-L-işti din vremea anilor 2005-2006, apare cu atât mai naturală.

Echipa managerială de la vârful PNL pare să fie covârşită de multitudinea de provocări la care este supusă: pe de o parte, trebuie să gestioneze cu cea mai mare atenţie relaţia cu un PSD care, în mod firesc, se şi vede lider al unei prezumtive coaliţii de guvernare, iar pe de altă parte, s-a pomenit şi cu problema PC-ului (pe care PSD a ştiut să o plaseze destul de inteligent în curtea liberalilor). Se vede lipsa de lideri puternici în noua echipă a PNL, mai ales că ea uită tocmai mesajul către propriul electorat, care nu a mai primit de luni bune explicaţii decât prin canalele filtrate ale Antenelor lui Dan Voiculescu.

Plecând la drum cu acest bagaj de autosuficienţă, liberalii au toate şansele să intre la guvernare, dar doar dintr-o poziţie secundară, astfel încât tot eşafodajul lor doctrinar va fi doar un pretext pentru alţi parteneri de guvernare de a-i folosi drept paravan pentru alte insuccese previzibile.