Potrivit sursei citate, membrii Consiliului de Supraveghere l-au ales în funcţia de preşedinte pe Nicolae Petria, urmând a fi convocată ulterior Adunarea Generală a Acţionarilor pentru completarea componenţei Consiliului de Supraveghere a Băncii Comerciale Carpatica.
Demisia omului de afaceri vine după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat pe Carabulea la un an şi şase luni de închisoare cu executare în dosarul fostului prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, Florin Apostu. În dosar, Carabulea este acuzat de dare de mită.
Banca Comercială Carpatica este o instituţie financiară cu capital social majoritar românesc, ale cărei acţiuni sunt listate la Categoria întâi a Bursei de Valori Bucureşti.
BCC a fost înfiinţată la Sibiu în data de 15 iulie 1999. În prezent, banca deţine o reţea teritorială vastă, acoperind toate judeţele ţării şi Bucureşti.















































