Crista Cullen a marcat ambele goluri dar şi-a rănit glezna. De asemenea Alex Danson are o accidentare la umăr.
Antrenorul Danny Kerry nu ştia, imediat după meci, care este starea celor două echipiere. Cullen s-a accidentat chiar în faza marcării celui de-al doilea gol, în repriza a doua, fiind suspectă de o entorsă destul de gravă.
Danson de cealaltă parte s-a rănit la umăr în urma unei ciocniri cu o apăratoare a Argentinei la distanţă de câteva minute după Cullen. Ea are deja probleme cu umărul, încă de la Bijing, 2008, urmând ca echipa medicală să stabilească cât de gravă este această nouă accidentare.
La toate acestea se adaugă o a treia indisponibilitate fizică, ce vine să aducă o urmă de umor englezesc asupra situaţiei. Este vorba de medicul echipei care nu a putut participa alături de lot la acest turneu test fiind bolnav.
Marea Britanie a învins de două ori Argentina, în grupe şi în finală, 2 – 0 ambele meciuri, şi a câştigat turneul făra gol primit. Fetele aveau nevoie de acest avantaj moral înaintea turneului final, mai ales că Argentina a devenit campionă în februarie a.c. chiar în detrimentul Regatului Unit. Totuşi nu trebuie uitat că sud-americancele nu au aliniat prima opţiune de echipă, unele titulare nefiind introduse in teren sau nici macăr convocate pentru acest turneu amical.
Urmează ca pe 10 august să vedem dacă cele două echipe se vor întâlni în finală.
















































