Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben valabilă în 13 judeţe din sudul şi vestul ţării de marţi, ora 15:00 până miercuri la ora 03:00.

Intern

Ploi, descărcări electrice şi grindină în 13 judeţe

În intervalul menţionat se vor produce ploi însemnate cantitativ, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM,), vremea va fi instabilă în cursul acestei săptămâni în toată ţara, începând cu zona de sud-vest, pentru care deja a fost emis codul galben.

Atenţionarea este valabilă în intervalul marţi, ora 15.00 – miercuri, ora 3.00.

“În intervalul menţionat, în Banat, Oltenia, vestul Munteniei şi Carpaţii Meridionali vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie şi, izolat, căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 20 – 25 de litri pe metru pătrat şi, izolat, 40 – 50 de litri pe metru pătrat”, se arată în atenţionarea meteo citată.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top