În cea de-a doua zi de anchetă au fost interogați angajați ai teatrului, artiști, dar Serghei Filin, cu care anchetatorii au „discutat” aproape două ore, potrivit directorul general Anatoli Iksanov.
Serghei este internat într-un spital de urgenţă din capitala Rusiei având arsuri grave la nivelul feței și leziuni la ochi.
Atacat în fața casei sale de o persoană încă neidendificată, Serghei Filin este, se pare, victima unei reglări de conturi.
Colegii lui Serghei Filin vorbesc acum despre culisele din jurul celui mai prestigios teatru al ţării.
Detalii despre lumea crudă a baletului a dezvăluit și fosta dansatoare, Anastasia Volocikova:
“Directorul artistic ia decizii foarte importante asupra remunerării artiştilor, asupra distribuţiei rolurilor”, a explicat ea.
Directorul Teatrului Bolşoi a declarat presei că Serghei Filin fusese de mai multe ori amenințat pe telefonul mobil, corespondenţa electronică a acestuia fiind violată. De asemenea, contul de Facebook îi fusese spart, iar cauciucurile maşinii tăiate.
În 2011, directorul Ghennadi Ianin a demisionat din teatru după difuzarea unor fotografii pornografice care îl vizau.
Serghei Filin, 42 de ani, fost dansator, a fost numit director artistic al baletului de la Bolşoi în 2011, informează Cotidianul.
















































