Liderul Sindicatului „Industria Sârmei” de la Combinatul Mechel din Câmpia Turzii, inginerul Ioan Pascu, spune că reluarea producţiei întreprinderii, cu cei 364 de muncitori, se va putea realiza după recepţia unei mari cantităţi de zinc care va fi adusă din Bulgaria, astfel că data de luni, 15 aprilie, preconizată de noii acţionari ruşi ca termen pentru redeschiderea fluxului tehnologic, nu va marca în mod real şi „o primă şarjă”.

Actual

Mechel Câmpia Turzii va relua producţia în aprilie, deşi a cerut insolvenţa în martie

Personalul disponibilizat în acest an de patronatul rus al Combinatului Mechel Câmpia Turzii a primit, vineri, de la angajator, diferenţa de bani din cele trei salarii compensatorii care i se datorează încă din data de 4 februarie.

Plăţile vor continua, luni şi marţi, şi se fac din banii primiţi de Mechel de la statul român cu titlul de rambursare de TVA. În conturile bancare ale combinatului Mechel Câmpia Turzii au fost depuşi, în aceste zile, 4,8 milioane de lei, care asigură şi efectuarea plăţilor restante. Marţi, 19 aprilie, şi personalul menţinut în statele de funcţiuni, respectiv 364 de angajaţi, urmează să primească salariile restante.

Mechel îşi plăteşte datoriile faţă de muncitori după ce aceştia au protestat, mai bine de o lună, faţă de încălcarea drepturilor lor.

„Sunt extrem de mulţumit că azi, 12 aprilie, muncitorii au intrat în posesia banilor reprezentând cele trei salarii compensatorii, pe care fosta conducere a Mechel «a uitat» să îi achite celor 720 de muncitori disponibilizaţi în luna februarie a acestui an şi a plecat, pe furiş, din România. Toată lumea îşi primeşte, până marţi, absolut toate sumele restante. Suntem, în sfârşit, la zi, inclusiv cu sumele pentru salariile din luna aprilie. A fost o luptă dârză. Nu am cedat, pentru că situaţia celor 720 de colegi a fost mai mult decât dramatică”, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, inginerul Ioan Pascu.

El a amintit, totodată, că Mechel a cerut, pe data de 3 martie 2013, intrarea în insolvenţă a unităţii de la Câmpia Turzii, iar instanţa urmează să se pronunţe miercuri, 17 aprilie, asupra acestei solicitări.

„Noi, Sindicatul, avem depusă o cerere de intervenţie accesorie în instanţă privitor la această cerere a Mechel şi miercuri vom veni la Tribunalul Cluj”, a precizat liderul de sindicat.

Companiile Mechel Târgovişte şi Laminorul din Brăila au intrat în insolvenţă în luna februarie, respectiv, în luna martie.

zp8497586rq

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top