Premierul britanic David Cameron şi cancelarul german Angela Merkel au insistat sâmbătă, în apropiere de Berlin, în legătură cu necesitatea ca ţările membre G8, care se vor reuni în cadrul unui summit în luna iunie, să-şi consolideze lupta împotriva evaziunii fiscale.

Actual

David Cameron şi Angela Merkel insistă pe consolidarea luptei împotriva evaziunii fiscale

'Au discutat (…) în special despre modul în care ţările G8 ar trebui să arate un rol de lider mondial prin luarea de măsuri concrete în materie de evaziune fiscală (…) şi subliniind în mod clar faptul că fiecare ar trebui să-şi plătească partea care i se cuvine de impozite', se arată într-un comunicat al Downing Street.

Cei doi lideri au discutat sâmbătă la Castelul Meseberg, o reşedinţă în stil baroc situată la 80 de kilometri nord de Berlin, unde Angela Merkel l-a invitat pe David Cameron împreună cu familia sa.

Premierul britanic şi cancelarul german au convenit de asemenea să coopereze la Consiliul European din mai şi în cadrul unei reuniuni G20 pentru a obţine progrese importante în materie de norme privind schimbul de informaţii fiscale, a precizat aceeaşi sursă, potrivit Antena 3.

Summitul G8 va avea loc în iunie în Irlanda de Nord.

Cei doi lideri au abordat de asemenea situaţia din Siria, Afganistan şi Iran, însă nicio informaţie nu a parvenit în legătură cu conţinutul acestor discuţii.

zp8497586rq

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top