Pugilistul canadian de origine haitiană, Jean Pascal, a declarat că toată lumea vorbeşte despre partida cu Lucian Bute din 25 mai şi a precizat că în Montreal pot fi doi campioni, însă doar unul poate fi “şeful”, iar el este acela.

Sport

Jean Pascal despre meciul cu Lucian Bute: În Montreal doar unul poate fi şeful şi eu sunt acela

“Va fi o luptă frumoasă. Au trecut cam cinci ani de când «alerg» după Lucian Bute. Urmăream acest meci pentru fani, nu pentru mine, pentru că putem avea doi campioni în oraş, însă numai unul poate fi şeful, iar eu sunt acela. O să le arăt fanilor că eu sunt bărbatul în oraşul meu”, a spus Pascal,citat de boxingscene.com.

Jean Pascal a menţionat că oraşul Montreal abia aşteaptă partida dintre el şi Bute. “E o nebunie. Oraşul parcă a luat foc. Pentru noi, canadienii, acest meci e precum Mayweather – Pacquaio. E ca Super Bowl-ul. Acest meci e o nebunie. Va fi cel mai mare meci din istoria boxului canadian şi voi câştiga într-un stil mare”, a completat pugilistul de origine haitiană, citat de Mediafax.

Lucian Bute va boxa la 25 mai cu canadianul Jean Pascal. Bute şi Pascal vor boxa în Centre Bell din Montreal, pentru centura WBC Diamond, onoare rezervată confruntărilor de prestigiu.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top