Îngeri şi cerşetori

În acest context, scriitorul a vorbit, pentru Contributors.ro, despre „perversiunea” carităţii şi spaima stârnită de cerşetorie…

Când cerşetorii devin îngeri…

Personajul lui Bruckner, Antonin Dampierre, este un tânăr de treizeci de ani, foarte preocupat de înfăţişarea sa, obsedat de curăţenie, marcat de o copilărie stranie şi părinţi cu comportamente deviante. Lucrează într-o agenţie imobiliară de lux până în ziua în care omoară un cerşetor din cauza căruia a ratat o tranzacţie importantă. Antonin are un moment de iluminare: vrea să purifice lumea de cerşetori. Aşa că îşi începe căutarea halucinantă prin Parisul epavelor umane… Aflăm astfel că Parisul nu înseamnă doar clădiri impozante, magazine de lux şi vitrine strălucitoare. Parisul înseamnă şi oameni fără adăpost, cocioabe din carton, mizerie şi suferinţă. „Celălalt Paris” e un oraş murdar, departe de capitala pudrată şi lustruită – imaginea stilizată ce le este oferită turiştilor. Ca amănunt, unul dintre personajele secundare importante ale cărţii este o fetiţă din România, pe care o întâlnește furând portofele în metrou.

Bruckner reflectează asupra decăderii umane şi a contrastului izbitor dintre viaţa „civilizată” şi cei aflaţi pe treapta cea mai de jos a ierarhiei sociale. Oare cerşetorii sunt reversul fatal al societăţii noastre ultraigienizate?

În nota de final a cărţii, apărută la Editura Trei, Pascal Bruckner povestește un incident petrecut în tinereţea sa şi care a stat la originea romanului. Un prieten al scriitorului, „maoist intransigent”, îl loveşte pe un cerșetor beat, numindu-l „valet al capitalismului, trădător al clasei muncitoare”. Concluzia trasă de autor din aceasta întâmplare,  una dintre principalele chei ale naraţiunii, este: „Faţă de cerșetori, compasiunea nu este niciodată departe de violenţă şi caritatea, de ură.”

„Ei sunt imaginea a ce-am putea noi deveni”

Bruckner crede că Salonul de Carte de la Paris a reprezentat un moment important pentru literatura şi filosofia românească. Organizatorii francezi au regretat faptul că mai mulţi autori români nu au venit la Paris. „Poate că românii ar trebui să fie mai uniţi”, a comentat scriitorul pentru Contributors.ro.  Întrebat fiind dacă imigranţii mai sunt bineveniţi în Franţa, Bruckner a spus că nu. Piaţa de muncă franceză este deja saturată şi aceeaşi situaţie se întâlneşte şi-n Marea Britanie, unde  există o ostilitate puternică a populaţiei faţă de imigranţii din estul Europei.

Cum îşi explică numărul tot mai mare de cerşetori? „Statul bunăstării sociale este slăbit, nu mai avem bani pentru servicii sociale. Acesta este un motiv al creșterii numărului de cerșetori.” […] „Problema cu care se confruntă orice organizaţie umanitară este dacă îi ajută pe oameni să iasă din mizerie sau îi menţine într-o condiţie acceptabilă, de supravieţuire? «Caritatea» doar îi hrănește şi îi îmbracă pe oamenii fără adăpost sau îi ajută să redevină cetăţeni?”, se întreabă Bruckner.

Concluzia la care ajunge scriitorul este pe cât de realistă, pe atât de crudă: „Fiecare dintre noi poate ajunge cerșetor pe străzi, putem să ne pierdem slujbele, asigurarea socială, să fim părăsiţi de copii. De aceea privim cerșetorul cu compasiune şi, în același timp, cu dezgust. Dăm bani cerșetorilor nu numai pentru a ne descărca de o vină, aceea că avem mai mult şi ar trebui să împărţim cu cei defavorizaţi, dar şi pentru a îndepărta ghinionul. Ne pare rău de ei, îi urâm, vrem să scăpăm de ei, pentru că ei sunt imaginea a ceea ce am putea deveni dacă lucrurile merg rău”, a mai spus Bruckner.