Remin a terminat anul 2011 cu datorii totale de 577 milioane de lei şi a încheiat cu o pierdere de 8,5 milioane de lei. Autorităţile doresc redeschiderea mai multor mine şi exploatări miniere din mineritul ne-energetic deoarece creşterea preţurilor la materiile prime pe bursele internaţionale a făcut ca acestea să devină din nou rentabile pentru exploatare. Momentan nu există o legislaţie care să pemită redeschiderea unor mine închise.
Compania Naţională a Metalelor Preţioase şi Neferoase Remin Baia Mare şi-a întrerupt defintiv activitatea în 2006, iar Ministerul Economiei a împărţit activele companiei prin înfiinţarea societăţii Econord, căreia i s-a stabilit ca principal obiectiv reorganizarea activităţii Remin, dar care nu a avut o activitate vizibilă. Conducerea companiei afirma atunci că intrarea în faliment nu a condus la înteruperea totală a activităţii, Remin ocupându-se în continuare, prin cei 300 de salariaţi, de paza obiectivelor şi securizarea galeriilor de mină, evacuarea şi epurarea apelor de mină. Înainte de 1989, compania a avut chiar şi 30.000 de angajaţi, iar înainte de disponibilizările colective din 1996 a avut în jur de 14.000 de salariaţi.
Remin Baia Mare nu este singura mină care ar putea fi reintrodusă în circuitul exploataţiei, deşi ministrul Varujan Vosganian s-a plâns că momentan nu există o legislaţie care să pemită redeschiderea unor mine închise.












































