Bruxelles, noua poveste cu spioni

Însă atracţia a devenit fatală odată cu mutarea sediului NATO din Franţa, la Bruxelles, în 1967. De atunci, numărul spionilor este în continuă creştere. 

Bruxelles, cuibuşor de nebunii? Aşa se pare, dacă ar fi dăm crezare unei recente anchete efectuate în capitala Uniunii Europene şi în mai multe state europene (Ungaria, România, Germania, Cehia şi Slovacia, Bulgaria, Polonia) de către Kristof Clerix (săptămânalul « Le Vif/L’Express », belgian). “Sediu al NATO, al Uniunii Europene şi al mai multor instituţii, capitala belgiană este de foarte mult timp o ţintă privilegiată a serviciilor secrete străine. […] Iar dacă, în timpul Războiului Rece, Siguranţa de stat belgiană numărase 40-45 de ofiţeri de informaţii ai Uniunii Sovietice, astăzi sunt 150 de diplomaţi ruşi în post, dintre care cel puţin 30 % sunt agenţi informativi”. Mai mult deci. Un semn că afacerile cu spioni nu s-au terminat, departe de aşa ceva, iar ultimele dosare referitoare la acest subiect nu fac decât să o dovedească: Edward Snowden, justiţiarul american, a confirmat el-însuşi că Uniunea Europeană figurează în fruntea priorităţilor serviciilor secrete americane. Altfel spus, citându-l pe Clerix, “Bruxelles este de o jumătate de secol the place to be pentru spionii străini”.

Pentru realizarea anchetei sale, Kristof Clerix a cerut şi avut acces la arhivele Serviciilor de Informaţii din majoritatea ţărilor din Estul Europei, “o imersiune într-o lume paralelă”, după cum o numeşte el însuşi, care i-a dezvăluit mai multe surprise. Astfel, se pare că Bruxelles a devenit un obiectiv pentru KGB, Stasi, Securitatea din România, serviciile similare din Ungaria, Polonia, Bulgaria, Cehoslovacia, imediat după ce sediul NATO a fost mutat în periferia capitalei belgiene, la Evere. Şi un necaz în plus pentru consiliul de miniştri belgian, care avertiza în van, în 21 aprilie 1967, că “Bruxelles nu trebuie să devină un centru important al spionajului mondial”. Bruxelles a devenit un cuib de nebunii, la propriu, o plasă de păianjen în care mrejele erau întinse de “spioni deghizaţi în …jurnalişti, oameni de afaceri, lobbyişti, diplomaţi”, care trimiteau, astfel camuflaţi, informaţii diverse din sediul organizaţiei transatlantice.

Printre ei, aflăm din Le Vif, se aflau nume celebre, ca Rainer Rupp (Stasi), unul dintre cei mai celebri spioni belgieni, care a lucrat la NATO între 1977-1993. Sau maghiarul Marton Szecsödi, unul dintre primii spioni din Europa de Est la Bruxelles. “El era însărcinat să colecteze informaţii care ar fi permis Ungariei negocierea dintr-o poziţie mai bună a produselor sale agricole, în cadrul Comunităţii Economice Europene de atunci”, scrie revista belgiană. În fine, multe din demascările care au avut loc de-a lungul timpului (se pare că în primii 25 de ani de după mutarea sediului NATO au fost obligaţi să părăsească Belgia nu mai puţin de 90 de spioni, mai ales sovietici) au fost posibile datorită sprijinului americanilor. Aşa numita smoking gun (dovada irefutabilă) era furnizată de un aliat extern, “de cele mai multe ori Statele Unite ale Americii”.

Fapt este că poveştile cu spioni sunt departe de a fi …ficţiune. Astăzi, Bruxelles rămâne “capitala capitalelor diplomatice”, cu 288 de reprezentaţii (Washington are 188 şi Geneva, 172). 75 de organizaţii internaţionale îşi au sediul aici, fără a mai aminti sutele de ONG-uri, de cabinete de avocaţi, de corespondenţi de presă. « Este logic, deci, crede Kristof Clerix, autor al unei lucrări care a apărut în final de septembrie la Bruxelles, “Spionage.Doelwit: Brussel” (Spionaj. Ţinta : Bruxelles, editura Manteau), ca toate serviciile de informaţii să fie interesate de Bruxelles…Cât despre contra-spionajul belgian, el a fost întărit şi îmbogăţit în personal şi mijloace de acţiune, în ultimii ani”.