Iran: Un acord memorabil

Astfel, vor exista constrângeri clare și acceptate asupra dezvoltării programului nuclear iranian, precum și asupra îmbogățirii arsenalului nuclear al acestei țări. Nerezolvarea dosarului iranian, pe măsură ce SUA se pregătește să devină o prezență discretă în afacerile regionale ale Orientului Mijlociu, ar fi însemnat crearea unui sindrom persistent în orice abordare pe care SUA ar mai fi putut-o construi în viitor pentru regiune. 

O astfel de circumstanță ar fi amintit cu precădere de sindromul Vietnam în politica externă americană, după căderea Saigonului în 1975. Un eventual fiasco în negocierile cu Iranul ar fi fost poate și mai aspru judecat, întrucât, de această dată, ar fi fost vorba despre diplomație.

De asemenea, respingerile propunerilor venite din partea comunității internaționale ar fi convertit percepția publică a Iranului ca pe cea a unui actor consecvent în acțiunile sale și, practic incoruptibil față de tratativele și termenii tratativelor, oferite de comunitatea internațională.

Accepțiile specifice ale acordului încuviințat de Iran includ: oprirea producției de uraniu peste pragul de 5% și dizolvarea rezervelor existente până la 20% sau oxidarea acestora; Iranul se angajează să nu crească rezervele de uraniu, prin activități de îmbogățire, chiar și dacă acestea sunt reduse ca obiective; stoparea capacității de îmbogățire prin anularea instalării de centrifuge adiționale, lăsând 16.000 de centrifuge inoperabile; imposibilitatea utilizării reactorului de la Arak și imposibilitatea contruirii unei centrale de reprocesare, pentru producția de plutoniu; convenirea unor misiuni de supraveghere mult mai dese din partea Agenției Internaționale Atomice, dar și a unor vizite zilnice în zona unor anumite facilități nucleare.

Aceste accepții specifice reprezintă un prim-pas, pe un orizont de timp scurt, respectiv de șase luni. După perioada de șase, un acord-cadru, cu disponibilități pe termen lung, pentru partea iraniană urmează a fi negociat. Se preconizează ca acordul pe termen lung să creeze o mai mare intruziune din partea observatorilor internaționali vizavi de programul nuclear iranian. Dacă acordul a primit, în general, recenzii pozitive din partea statelor regionale din Orientul Mijlociu, doar Israelul a recenzat acordul ca rău prevestitor. ”Lumea a devenit un loc mult mai primejdios astăzi”, a  menționat Benjamin Netanyahu.

Depunere de efort egal succes de răsunet? – pentru cine?

Acordul parafat a cumpărat multe efecte publice favorabile pentru administrația Obama, văzută ca principalul actor internațional, care va prelua partea leului, din perspectiva reprezentației unei diplomații exemplare. Convențiile de dezbateri au regăsit cei doi reprezentanți – ai diplomației iraniene și ai diplomației americane – în strânse discuții și dezbateri. Aceasa este o înștiințare deductibilă pentru viitor, arătând că ariile de interacțiune afgano-americane nu s-au închis complet.

De asemenea, Catherine Ashton, gestionatoare unei runde de dezbateri din lungul șir de discuții oficiale, poate înregistra acordul cu Iranul, ca pe un triumf personal. În conexiune cu acest fapt, și Uniunea Europeană se poate distinge ca un actor deosebit de implicat și cu un raport pozitiv, în privința eforturilor și efectelor diplomatice înregistrate. Imaginea Israelului, însă,  rămâne cea a unui stat ce nu mai poate raționaliza corect cursul valorilor diplomatice, precum și cursul utilizării acestora, arătând că dislocarea față de diplomația SUA nu a fost, poate, o alegere rentabilă.