Astăzi, de la ora 17.

Featured

A zecea finală pentru Simona Halep!

00, în direct la Digi Sport 2, fata noastră de nota 10, Simona Halep, va disputa, la Doha, a zecea finală din carieră. Constănțeanca, numărul 10 mondial, o va întâlni pe germanca Angelique Kerber, a noua jucătoare a lumii.

 

 

”Am început agresiv. Am jucat pe toată lungimea terenului. Părinții, antrenorul, apropiații m-au susținut foarte mult și le mulțumesc pentru acest lucru. Le mulțumesc și fanilor și îi aștept să mă susțină și în finală”, au fost primele cuvinte ale Simonei Halep după semifinala cu Radwanska (locul 4 WTA), căreia i-a predat o veritabilă lecție de tenis. Poloneza a condus în primul set cu 5-2, moment în care jucătoarea noastră (cu un bandaj la glezna dreaptă) a preluat controlul meciului și și-a adjudecat nu mai puțin de 8 ghemuri consecutive. S-a încheiat 7-5, 6-2 pentru Simona, care o ca întâlni pe Angelique Kerber, în ultimul act al turneului din Quatar, dotat cu premii în valoare totală de 2,5 milioane de dolari.

 

Simona, spaima bookmakerilor

Halep și Kerber s-au mai întâlnit o singură dată în circuitul prefesionist. În 2009, românca o învingea pe adversara ei de astăzi cu scorul de 5-7, 6-2, 7-5. La fel ca și la Doha, partida a avut loc pe hard. Kerber, calificată în ultimul act, după ce a trecut în semifinale de Jelena Jankovic, scor 6-1, 7-6, este numărul 9 mondial, imediat înaintea Simonei Halep, care ocupă poziția a 10-a în clasamentul WTA. Prestația excelentă pe care a avut-o Simona în semifinala cu Radwanska i-au obligat însă pe bookmakeri să o coteze cu prima șansă la câștigarea trofeului.

Finala va avea loc duminică (astăzi), de la ora 17:00 și va fi transmisă în direct de Digi Sport 2.

 

* Halep are cotă 1,66 la câștigarea finalei, spre deosebire de Kerber, cotată cu 2,20.

* Prin calificarea în ultimul act la Doha, Simona Halep şi-a asigurat un premiu 220.200 de dolari şi 585 de puncte WTA.

* 88 de minute a durat semifinala cu Radwanska.

* 440.000 de dolari va încasa Simona Halep în caz că va câștiga finala de la Doha

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top