Intenițonează vedeta hollywoodiană George Clooney să candideze pentru postul de guvernator al Californiei în următorii patru ani – un eveniment care, în caz de succes, i-ar putea lansa campania pentru președinție?
În conformitate cu tabloidul britanic Daily Mirror, starul de cinema George Clooney este curtat de democrați în speranța că acesta se va lansa într-o o carieră politică lung speculată până acum. În cazul în care Clooney va fi de acord, probabil planificarea carierei sale politice va începe imediat după căsătoria sa din septembrie, cu avocata britanică ce militează pentru drepturile omului, Amal Alamuddin. În cazul în care Clooney reușește să devină guvernator al statului California, el ar urma aceeași cale pe care au mers și alți actori care au deveni guvernatori, cum ar fi Ronald Reagan (guvernator în perioada 1967-1975) și Arnold Schwarzenegger (2003-2011). Reagan a câștigat alegerile prezidențaile în 1980.
Pentru prietenii actorului, care au preferat să rămână anonimi, alegera ar fi o una potrivită pentru Clooney. „George este extrem de popular printre democrați și ce loc ar fi mai potrivit pentru el decât calitatea de guvernator al Californiei, care este casa Hollywood-ului?”, a declarat un prieten al actorului pentru tabloidul Daily Mirror.
Prietenul anonim al actorului a declarat că, spre deosebire de celelalte partenere ale lui Clooney din trecut, Alamuddin – care a servit în calitate de avocat pentru fondatorul WikiLeaks Julian Assange și este, de asemenea, un trimis special al Înaltului Comisar al ONU pentru Refugiați – ar putea acționa în mod pozitiv în viața publică politică a lui Clooney și nu numai. Aceeași sursă a mai declarat că viitoare soție a lui Clooney reprezintă un atu în plus pentru posibila carieră politică a actorului, calificând-o drept o femeie foarte inteligentă, care s-ar preta rolului de Primă Doamnă într-un mod exemplar și care, mai mult, ar putea avea o contribuție importantă în relația SUA cu Marea Britanie. Considerat prieten a lui Obama și fiind cunoscut de ani buni pentru activismul său, Clooney are toate șansele să se lanseze în politica înaltă americană, dacă va avea în spate un staff inteligent.
















































