În numele femeii

Uniunea Europeană este cel mai important donator mondial, sarcina este nobilă.

Faptul că o femeie ne va fi comisar, după trecerea prin parlamentul european şi cel românesc, este, în sine, lăudabil. Dar cred că atât dânsa, cât şi primul ministru Victor Ponta, sunt puternic discreditaţi de felul în care a apărut pe masa discuţiilor propunerea sa în această funcţie. Mai cred şi că executivul României, România în sine, nu au jucat corect faţă de Dacian Cioloş, comisar pentru Agricultură şi, mult timp, singura, cel puţin pentru ochii lumii, propunere a României. Ştiam că lucrurile nu se petrec întotdeauna curat la Bucureşti, dar nu aş fi crezut niciodată că se va ajunge aici.

În primul rând, guvernul României dovedeşte că duce lipsă de fair play. Comisarul Cioloş, neafiliat politic, a fost unul dintre puţinii care, la Bruxelles sau aiurea în lume, a dat imaginii României strălucire. Prin acte, gesturi, prestanţă, limbaj. Omul potrivit la locul potrivit.

Apoi, dacă au existat două propuneri, corect ar fi fost ca acestea să fie cunoscute simultan, nu scoase din joben atunci când nimeni nu se aştepta. Aici, dacă a fost o gafă a primului ministru Victor Ponta, este mare. Eroare de tactică şi de credibilitate. De decredibilizare a Corinei Creţu, care, repet, s-ar putea să fie şi ea persoana potrivită la locul potrivit: şi nici ea nu merita acest tratament marginal.

Ca o nuanţă, e foarte posibil ca intenţiile domnului prim ministru să fi fost onorabile, şi ca noi, toţi cei care astăzi strigăm, dacă e trădare atunci să ştim cu toţii, să păcătuim. Poate că României i s-a spus, ca şi altor state din categoria a doua – din prima făcând parte statele fondatoare – “propunerea voastră e minunată, cert, dar eu am nevoie de femei”. Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, s-a angajat în timpul campaniei sale să atingă, dacă nu să depăşească numărul de femei-comisar din fosta comisie. Ori, la mijlocul lunii august printre propuneri se aflau doar câteva femei. Unde să găseşti atâtea femei? Păi, probabil în România, Bulgaria, de ce nu. În această situaţie, singurul lucru pe care-l mai avea Victor Ponta de făcut era să spună adevărul. Cu toţii am fi înţeles.

E păcat deci, şi pentru Corina Creţu, şi pentru Dacian Cioloş, şi pentru Victor Ponta, şi pentru noi.