Patriarhul Daniel. Dupa 7 ani, coverstory Q Magazine

În toamna lui 2007, Preafericitul Părinte Daniel, ierarh vizionar cu vocaţia schimbărilor majore în toate sectoarele Bisericii, era întronizat drept cel de-al șaselea Patriarh al României.

Coverstory

Patriarhul Daniel. După 7 ani

Q Magazine vă prezintă bilanțul celor șapte ani de păstorire în fruntea Bisericii Ortodoxe Române și cele mai importante acte ale slujirii Preafericirii Sale.

În toți acești ani în care a slujit ca Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, capacitățile manageriale ale Patriarhului s-au materializat într-o activitate complexă și rodnică, în ton cu vremurile și cu societatea modernă. Cu o experiență de aproape două decenii ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei și înzestrat cu o pregătire temeinică, însușită în numeroși ani de studii la Strasbourg, Freiburg și Geneva, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a întrupat, mai mult ca oricine, faimoasele vorbe ale lui Mihail Kogălniceanu – „la vremuri noi, este nevoie de oameni noi”.

Poate nu întâmplător, la nici două luni de la întronizare sa, a fost pusă piatra de temelie pentru Catedrala Mântuirii Neamului. Despre acest vechi deziderat al românilor de pretutindeni, Preafericitul Părinte Daniel spunea: „Catedrala Mântuirii Neamului va fi o catedrală-simbol al recunoștinței poporului român pentru eliberarea sau izbăvirea lui din mari încercări, dar și un simbol al dorinței lui de comuniune fraternă în Hristos”. Tot în primele luni ale „domniei” sale a fost definitivat textul Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii, de la viaţa de parohie până la cea de patriarhie. De asemenea, acesta a înțeles urgenţa misionară a Patriarhiei și grija pentru comunităţile româneşti din afară, înfiinţând eparhii noi în Spania, Italia, Australia, în ţările nordice. Încă de la începutul activității sale, actualul Patriarh a înfiinţat birouri de pelerinaje, încurajându-i pe creştinii dornici să meargă în pelerinaj în Ţara Sfântă sau în alte locuri importante ale creştinismului și a avut ca prioritate „consolidarea şi diversificarea legăturilor tradiţionale cu Bisericile Ortodoxe surori” prin vizite frăţeşti la nivel de Întâistătători sau delegaţii.

 

Proiecte și programe

În cei şapte ani petrecuți la cârma Bisericii Ortodoxe Române, Patriarhul Daniel a accentuat şi catalizat lucrarea în echipă a Cancelariei Sfântului Sinod, a înfiinţat o serie de sectoare extrem de necesare pentru misiunea de propovăduire a Evangheliei la toate vârstele şi în toate situaţiile, cum ar fi: teologic-educaţional, social-filantropic, patrimoniu, comunicaţii şi relaţii publice, monumente şi construcţii bisericeşti, relaţii bisericeşti şi interreligioase, comunităţi externe, pelerinaje, stavropighii şi centre sociale, economic-financiar.

Dintre proiectele şi programele inițiate de Patriarhul Daniel se remarcă: Centrul parohial pentru copii şi tineret, Olimpiada de religie ortodoxă, Concursul naţional de muzică bisericească „Lăudaţi pe Domnul!”, Concursul naţional de creaţie literară, menţinerea disciplinei religie în învăţământul primar, gimnazial, liceal şi profesional, manuale de religie clasele I-IV pentru eparhiile din diaspora, Concursul naţional „Icoana ortodoxă – Lumina credinţei”, dialogul dintre Teologie, Filosofie şi Ştiinţă. Tot la sugestia sa a fost creat proiectul socio-educațional „Alege şcoala!”, destinat prevenirii și combaterii abandonului școlar, iar învăţământul teologic la toate nivelurile a fost susţinut prin publicarea a sute de titluri necesare procesului de studiu şi cercetare. De asemenea, Biserica a fost înzestrată cu ateliere pentru obiectele utilizate în cult, cu trei edituri, cu tipografie şi imprimerie, toate moderne, și a dotat biblioteca Sfântului Sinod cu numeroase cărţi şi condiţii pentru cercetare.


proclamare

 „Nu ar trebui să despărțim Liturghia de filantropie și filantropia de Liturghie, sau opera socială de viața duhovnicească. Dacă gândim cele spirituale și cele materiale împreună, lăudăm pe Dumnezeu și la nivelul spiritului, și la nivelul materiei.”


Etichetă, dinamism și filantropie

Pentru ca Palatul Patriarhiei şi Centrul de conferinţe să poată primi și organiza cu demnitate nu doar întruniri şi conferinţe ale Bisericii, ci şi ale diferitelor instituţii naţionale sau internaţionale, Preafericitul Părinte Daniel a restaurat Reşedinţa patriarhală, pe care a înfrumuseţat-o prin restaurarea frescei şi noi icoane în mozaic. N-a fost uitată nici latura filantropică a Bisericii, care s-a diversificat simțitor prin protocoale de cooperare cu Guvernul, accesarea de fonduri structurale europene, crearea Federaţiei Filantropia a Patriarhiei, implicată în proiecte sociale de ajutorare a nevoiașilor (măsuri și programe de care au beneficiat sute de mii de oameni din întreaga țară), de reintegrare pe piaţa muncii a foştilor deţinuţi, a victimelor traficului de persoane şi multe altele. Sub purtarea de grijă a Patriarhului Daniel, în Arhiepiscopia Bucureştilor, pe care o păstoreşte ca Arhiepiscop, au fost înfiinţate noi parohii şi aşezăminte monahale, au fost derulate nenumărate programe social-filantropice, au fost înfiinţate şi amenajate noi centre sociale, cămine, cabinete şi aşezăminte sociale, au fost desfăşurate campanii şi programe de informare pe diverse teme.

 

Comunicare și comunități externe

Continuând tradiţia pe care a cultivat-o la Iaşi, din iniţiativa sa au fost aduse din străinătate moaşte şi relicve de sfinţi, la hramul Sf. Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor, au fost canonizaţi mai mulţi cuvioşi şi ierarhi români etc. De asemenea, Preafericitul Părinte Daniel a înțeles necesitatea și rolul major jucat de mass-media în societatea actuală, în misiunea și transmiterea mesajului Bisericii, preocupându-se, astfel, și de dezvoltarea unor mijloace moderne şi eficiente de comunicaţie şi relaţii publice: Birou de presă, Radioul şi Televiziunea Trinitas, publicaţia „Lumina”, un serviciu IT și Agenţia de ştiri Basilica. Nu în ultimul rând, în toți aceşti ani, una dintre prioritățile Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române a fost păstrarea legăturilor cu românii ortodocşi din străinătate pe care i-a vizitat în dese rânduri în Austria, Franţa, Spania, Germania, Cehia, unde a sfinţit biserici și a pus piatra de temelie pentru unele noi.

Acesta ar fi, pe scurt, bilanțul primilor șapte ani în care Patriarhul Daniel s-a aflat în fruntea Bisericii Ortodoxe Române. Șapte ani plini de realizări, în care experienţa relaţiilor intercreştine şi interreligioase acumulate de-a lungul vremii au făcut din Patriarhul României un promotor al dialogului şi interacţiunii dintre Bisericile creştine, atât de utile în actualul context socio-politic, confruntat cu abandonarea principiilor şi valorilor autentice, precum şi al crizei sau deficitului de umanitate.


43 de instituții și programe speciale a fondat Părintele Daniel, ca Arhiepiscop, Mitropolit și Patriarh la București, în perioada 2007 – 2014. Printre acestea amintim inițierea, susținerea și supervizarea lucrărilor de construire a Catedralei Mântuirii Neamului.


5 publicații a înființat Patriarhul Daniel, printre care ziarul Lumina, primul cotidian creștin din România – Iași, februarie 2005, prima apariție. Tot Preafericitul Părinte a înființat, în 2007, la Iași, postul de televiziune creștin ortodox Trinitas TV, transferat la București în același an.


23 de proiecte sau lucrări colective de cercetare au fost inițiate sub conducerea Preafericitului Părinte în cei șapte ani de când acesta conduce Patriarhia Română. La loc de cinste se află Istoria monahismului ortodox român de la origini până astăzi (3 volume), în colaborare cu Academia Română.


20 de moaște sfinte sau relicve sfinte au fost aduse la Iași și București prin efortul Patriarhului Daniel, printre acestea moaștele Sfântului Apostol Andrei, aduse de la Patras (Grecia).


40 de mănăstiri și schituri, dar și 5 protopopiate au fost înființate în timpul „domniei” Sale.


250 de biserici și 300 de parohii au fost construite / înființate de către Patriarhul Daniel, în cadrul programului „Nici un sat fără biserică și casă parohială”.


 

 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top